Kaufland România introduce, în premieră, o componentă socială în programul de loialitate Kaufland Card

Kaufland România introduce, în premieră, o componentă socială în programul de loialitate Kaufland Card și își invită clienții să se implice direct în cauzele sociale cu care rezonează. Sub umbrela „Faptele bune vin ușor”, în intervalul 22 noiembrie – 12 decembrie, clienții Kaufland utilizatori de Kaufland Card digital pot vota între 3 organizații neguvernamentale cu impact relevant la nivel comunitar, care își vor împărți un buget total de 100.000 euro, pus la dispoziție de companie.

kaufland

Astfel, începând cu 22 noiembrie, utilizatorii care intră în aplicația Kaufland, pot vota ONG-ul pe care vor să îl susțină în contul lor digital Kaufland Card. Votul se acordă săptămânal celor 3 asociații partenere înscrise în campanie: Climb Again, Asociația Magic și Act for Tomorrow, prin activarea voucherelor prezente în secțiunea Pentru mine – Promoții personalizate / My Coupons Center.

Premiile

Pe baza numărului de voturi înregistrate, se stabilește clasamentul și premiile alocate: locul 1 primește 50.000 euro, iar locurile 2 și 3 – suma de 30.000 euro, respectiv 20.000 euro. Perioada de votare se încheie pe 12 decembrie.

Inițiativa de a folosi stelele digitale din programul de loialitate Kaufland Card digital pentru a face fapte bune este o premieră la nivel internațional pentru Kaufland, România fiind prima țară în care se implementează o astfel de campanie.

Ultimii doi ani, deși plini de încercări, ne-au arătat că dacă iei decizii ca un partener căruia îi pasă, poți depăși mai ușor orice dificultate. Iar noi, la Kaufland credem cu tărie că business-ul care face bine este cel mai bun business. De aceea, prin această campanie oferim clienților noștri posibilitatea de a lua ei înșiși parte la decizia de alocare a fondurilor către cauzele pe care aceștia le sprijină, printr-o simplă activare a voucherelor Kaufland Card digital din aplicația Kaufland. Implicarea lor va face diferența pentru cei care au nevoie de ajutor”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

Care sunt ONG-urile pentru care pot vota clienții

Climb Again ajută copiii nevăzători și cu alte dizabilități să fie încrezători, să-și descopere potențialul ascuns și să se integreze în societate, cu ajutorul terapiei prin escaladă. Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.

Asociația Magic este o organizație neguvernamentală care ajută copiii cu afecțiuni grave și familiile acestora. Născută din taberele MagiCAMP în 2014, lumea Magic include astăzi 12 proiecte, care  au ajutat peste 9000 de beneficiari prin implicarea a peste 2000 voluntari.

Act For Tomorrow este o asociație de mediu, voluntariat și sustenabilitate, înființată în urmă cu 3 ani. Până în prezent, asociația a implementat 33 de proiecte, a organizat numeroase acțiuni de curățate și protejare a apelor, a plantat 178.000 (43 ha), a mobilizat 4.000 de voluntari, a colectat peste 80.000 de kg deșeuri și a finanțat 450 de proiecte, prin programul Start ONG.

Kaufland Card

Kaufland Card este primul program de loialitate al retailerului, ce răsplătește clienții loiali cu reduceri substanțiale, stele digitale de loialitate și numeroase beneficii. Acesta este valabil în toate magazinele din țară, este simplu de folosit și oferă acces la oferte promoționale exclusive pentru utilizatorii Kaufland Card, posibilitatea de a colecta stele digitale Kaufland Card și a le folosi pentru campaniile speciale, precum și o serie de promoții personalizate, în funcție de obiceiurile de cumpărare ale fiecărui client. Cardul digital Kaufland este disponibil în cadrul aplicației mobile Kaufland – Oferte și Noutăți, care poate fi descărcată atât din App Store, Google Play cât și Huawei App Gallery, iar cel fizic se poate obține de la Biroul de Informații din orice magazin Kaufland.

Kaufland România este unul dintre cei mai importanți parteneri ai comunității locale, cu peste 200 de proiecte de CSR derulate anual. Compania, desemnată pentru 3 ani la rând cea mai sustenabilă companie din țară, potrivit clasamentului Romania CSR Index, a implementat doar anul trecut, alături de ONG-urile partenere, programe ce au au venit în sprijinul a 2,8 milioane de persoane.

Kaufland România

Retailerul se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de 146 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Retailerul deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *