Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al șaselea magazin din orașul Iași. Prin această investiție, compania ajunge la o rețea națională de 191 de hipermarketuri și creează aproximativ 75 de noi locuri de muncă.
Hipermarketul se află pe Șoseaua Voinești, nr. 37 și are o suprafață totală de peste 5.300 mp, dintre care aproape 3.000 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare.
Magazinul va fi deschis pentru public începând de joi, 10 aprilie, și va avea un program de funcționare zilnic, cuprins între orele 07:00-22:00 de luni până sâmbătă, respectiv 08:00-20:00 duminica.
Cu ocazia inaugurării, clienții noului magazin Kaufland sunt așteptați cu promoții speciale la alimente și produse non-alimentare, precum și 30% reducere la toată gama de unelte și accesorii de grădină, în limita stocului disponibil. Printre produsele incluse în ofertă se regăsesc: cotlet de porc fără os, la 18,99 lei/kg, redus de la 30,99 lei/kg, fierbător apă, la 64,50 lei, redus de la 129 lei, detergent automat pentru rufe Herr Klee 3kg, la 19,99 lei, redus de la 29,99 lei.
Noul magazin se remarcă printr-un element special, care îl diferențiază de celelalte din oraș: un zid de sprijin decorat cu un mural intitulat „Implicarea face diferența”, realizat de artistul Alex Baciu în parteneriat cu Artown Festival, un simbol al angajamentului față de comunitate și al responsabilității sociale. În ziua deschiderii, va avea loc un atelier cu tinerii de la Centrul Rezidențial Maternuș Iași care își vor lăsa amprenta pe zidul pictat sub îndrumarea artistului. La atelier sunt invitați să participe și locuitorii din vecinătatea magazinului care doresc să contribuie la zidul comunitar.
Magazinul dispune de loc de joacă pentru copii
De asemenea, este primul magazin Kaufland din Iași care dispune de un loc de joacă în aer liber pentru copii, cu o suprafață de aproximativ 200 mp.
Hipermarketul pune la dispoziție o selecție variată de produse, potrivite pentru toate gusturile, inclusiv un spațiu generos dedicat fructelor și legumelor, o vitrină cu servire asistată de peste 21 de metri lungime, brutărie, produse congelate, dulciuri, băuturi, articole de drogherie și alte produse nealimentare. În plus, zona Grill din exterior le oferă clienților posibilitatea de a alege dintr-o gamă variantă de preparate gustoase, inclusiv pui rotisat, pulpe de pui, cartofi prăjiți, pui crispy și nuggets, dar și specialități precum mici, ceafă de porc, cabanoși și cârnați thuringer și un sortiment variat de băuturi nealcoolice.
Noua locație dispune de 208 locuri de parcare, dintre care 8 pentru persoanele cu dizabilități, 7 pentru părinți și o stație cu 3 locuri de parcare pentru încărcarea mașinilor electrice. De asemenea, clienții au la dispoziție 2 rastele pentru biciclete.
Pentru a asigura un flux rapid de clienți și timp redus la cumpărături, magazinul este dotat cu 6 case de marcat standard și 10 case express, de tip self check-out. Totodată, clienții pot utiliza serviciul K-Scan, care le permite să scaneze produsele pe măsură ce le adaugă în coș, urmând să finalizeze plata la casele de marcat de la ieșire.
Galeria comercială pune la dispoziție o gamă variată de magazine și servicii, printre care: patiseria Palibo, fast food-ul The BOX, magazinul Good2Go (ziare, reviste și produse de tabac), farmacia LaraFarm, magazinul de produse naturiste Dr. Green, o casă de schimb valutar, un ATM, precum și automate de cafea Nestlé, Dallmayr și Express Coffee, amplasate în zona Grill-ului. În plus, în parcarea magazinului sunt disponibile lockere Sameday, GLS, DPD și FunBox, de unde clienții își pot ridica rapid și ușor coletele.
Sisteme de colectare selectivă
Continuând angajamentul său față de protejarea mediului, noul magazin Kaufland încurajează clienții să recicleze utilizând sistemele de colectare selectivă disponibile:
- În interiorul magazinului, se află două automate de reciclare, de tip self-service, unde clienții pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Aici pot fi aduse ambalaje din PET, sticlă și metal (cu volum de până la 3 litri), garanția de 0,50 RON fiind restituită doar pentru ambalajele cu simbolul „Ambalaj cu garanție” tipărit pe etichetă.
- În zona de la intrare, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 35% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.
Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.550 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 191 de magazine în România. În 2024, Kaufland România a primit pentru a șasea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare



