Kaufland România – primul retailer cu o infrastructură de automate de reciclare la nivel național

Odată cu dezvoltarea unei infrastructuri ecologice ușor accesibilă, românii devin mai interesați de protejarea mediului înconjurător și aleg într-un număr din ce în ce mai mare să recicleze pet-uri, sticle sau doze de aluminiu. Astfel, din ianuarie și până în prezent peste 1 milion de clienți au folosit automatele puse la dispoziție de Kaufland România, reciclând peste 5.700.000 de ambalaje.

kaufland

Pentru a susține comportamentul responsabil față de mediu, Kaufland România a creat prima rețea națională de automate de colectare selectivă a ambalajelor, care este de acum disponibilă în toate orașele din țară în care compania este prezentă. Clienții care folosesc automatele și reciclează sunt recompensați pe loc cu discount-uri la cumpărături.

Sub sloganul ,,Reciclezi și Salvezi”, Kaufland dă startul unei campanii ample de încurajare a reciclării, mărind discount-urile oferite la anumite produse aflate la promoție. Obiectivul Kaufland este de a fi cea mai accesibilă și comodă destinație pentru reciclare, dar și de a arăta oamenilor că la Kaufland fiecare gest sustenabil vine cu o recompensă.

Clienții care depun ambalaje pentru reciclare sunt răsplătiți cu un cupon de reducere, ce poate fi folosit în magazin la cumpărături. Mecanismul se desfășoară simplu: clientul care aduce 5 recipiente (PET-uri  cu volum de până la 3 litri, sticle sau doze de aluminiu cu volum de până la 1 litru) la automatele din parcările magazinelor Kaufland din întreaga țară primește un voucher cu 10% extra reducere față de prețul promo comunicat în ofertă, pentru un articol din revista. Articolul este semnalizat cu bănuțul ,,Reciclezi și Salvezi”. Spre exemplu, începând de azi, clienții care reciclează pot cumpăra cu o reducere de 21%, produsele Pepsi / 7UP / Mirinda/ Montain Dew 6 doze la 0.33 l, cu prețul promoțional de 10.65 lei, redus de la 13.49 lei.

Cupoanele pot fi obținute și utilizate timp de 2 săptămâni în toate magazinele Kaufland care au cel puțin un automat de reciclare.

Numărul de români care aleg să recicleze este în continuă creștere. Acest lucru ne confirmă faptul că am reușit să construim un adevărat ecosistem al sustenabilității. Credem că sinergia dintre noi și clienții care ne trec pragul pune în mișcare toată această infrastructură și că împreună reușim să protejăm mediul și să consumăm responsabil. De aceea ne-am dorit ca fiecare comunitate din care facem parte să se bucure de automate de reciclare ușor de folosit și accesibile, indiferent de regiunea din care provin”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România.

Compania a început dotarea magazinelor din țară cu automate de colectare selectivă încă din anul 2018, cu 3 magazine, ajungând astăzi la o rețea de 144 de automate, iar numărul de clienți care reciclează a crescut în prezent cu peste 40% față de cei 700.000 care reciclau în septembrie 2020.

Kaufland și-a propus ca până în anul 2025 utilizarea plasticului să fie redusă cu 20%, iar 100% din ambalajele produselor marcă proprie să fie realizate din materiale care permit un nivel maxim de reciclabilitate.

Strategia pentru mediu ReSet Plastic

Proiectul Kaufland România este parte din inițiativa REset Plastic, strategia integrată dezvoltată la nivel internațional a grupului Schwarz privind plasticul. Abordarea holistică cuprinde de la evitare, design, reciclare și înlăturare până la inovare și informare. Astfel va fi redusă utilizarea plasticului iar circuitele vor fi închise.

Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de 144 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *