Kaufland continuă expansiunea în România și inaugurează al treilea magazin din Ilfov, în localitatea Domnești. Prin această investiție, compania ajunge la o rețea națională de 159 de hipermarketuri și creează 100 de locuri de muncă noi.
Situat pe Strada Hornbach, nr. 23, în localitatea Domnești, hipermarketul are o suprafață totală de peste 5.600 m2, dintre care mai mult de 3.200 m2 sunt destinați spațiului interior de vânzare.
Magazinul este deschis zilnic, între orele 07:30 – 21:30, de luni până sâmbătă, respectiv 08:00 – 19:30 duminica.
Noul hipermarket dispune de un total de 233 de locuri de parcare, dintre care 10 pentru persoanele cu dizabilități, 6 pentru părinți și 4 locuri cu acces la stațiile e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice. De asemenea, clienții au la dispoziție parcări pentru biciclete.
Pentru a asigura un flux rapid de clienți și timp redus la cumpărături, hipermarketul dispune de 8 case de marcat, dintre care 6 express, de tip self check-out.
Magazinul cuprinde un raion extins de legume și fructe, vitrină cu servire asistată cu o lungime de 24 metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.
La punctul Grill din exterior, clienții sunt așteptați cu un meniu de mâncăruri gustoase, gata preparate – pui rotisat, meniu steak din ceafă de porc, nuggets, crispy, cabanos, cartofi prăjiți și altele.
Galeria comercială oferă clienților accesul la o varietate de magazine și servicii, printre care o farmacie, cofetărie și pizzerie, precum și o farmacie veterinară.
Sisteme de reciclare
În linie cu angajamentul companiei față de mediu, noua unitate Kaufland din Domnești este prevăzut cu sisteme de reciclare, unde clienții sunt recompensați pe loc pentru fiecare gest sustenabil:
- În parcarea magazinului, clienții vor găsi câte un automat de tip self-service, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Pot colecta aici trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).
- La intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 50% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.
De asemenea, tot în parcarea magazinului, clienții vor avea curând la dispoziție containere dedicate, unde vor putea colecta textilele care nu le mai sunt de folos, pentru a fi reciclate. Sunt acceptate articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, genți, perdele, draperii, pături, pilote, perne, lenjerii de pat – cu condiția să fie curate și ambalate corespunzător, pentru a nu intra în contact direct cu pereții containerului.
Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 159 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail