Kaufland România deschide primul târg de plante de sezon, organizat în parcările a două dintre magazinele sale

Kaufland România deschide primul târg de plante de sezon, organizat în parcările a două dintre magazinele sale, din orașele București și Ploiești.

  • Ploiești Nord – magazinul Kaufland din bd-ul Republicii, nr. 138
  • București Mihai Bravu – magazinul Kaufland din str. Răcari, nr. 5, Sector 3

KauflandTârgul are loc până luni, 30 septembrie 2019, pe tot parcursul zilei, accesul este liber și este organizat în parteneriat cu International Bloemen, unul din cei mai mari producători și distribuitori de plante din România.

Clienții pot găsi o ofertă variată de plante de toamnă, arbori cu înălțimea de până la 4 metri, palmieri, ghivece, flori sezoniere precum crizanteme, plante cățărătoare, trandafiri și mini-trandafiri și multe altele – expuse în spațiile de prezentare de peste 30 de metri pătrați, din exteriorul magazinelor.

Gama de plante este aleasă special ca să ofere un aer proaspăt, modern și vesel fiecărei case și grădini. Toate produsele de la târg au preț promoțional și vizitatorii pot beneficia de oferte speciale.

Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,980 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Kaufland România deschide primul târg de plante de sezon, organizat în parcările a două dintre magazinele sale
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: