Începând de săptămâna viitoare, Kaufland România oferă teste rapide gratuite angajaților

Kaufland România sporește măsurile de siguranță împotriva Covid-19, venind în sprijinul angajaților și clienților. Începând de săptămâna viitoare, retailerul va pune la dispoziția tuturor angajaților din magazine, depozite logistice și sedii centrale în mod gratuit, săptămânal, câte un test rapid COVID-19 antigen.

kaufland

Prin această decizie, compania își protejează atât angajații, cât și clienții, care vor beneficia de un loc de cumpărături și mai sigur.

În același timp, compania este prima care își reînnoiește certificarea DEKRA pentru tot anul 2021, reconfirmând că toate măsurile de siguranță luate împotriva răspândirii COVID-19 sunt implementate corect, complet și sunt conforme cu standardele sanitare internaționale ale Organizației Mondiale a Sănătății și ale instituțiilor locale, la ora actuală.

De la declanșarea pandemiei și până în prezent, Kaufland a investit peste 25 de milioane de lei în implementarea măsurilor de protecție și prevenție în spațiile sale (magazine, depozite, sedii), reacționând prompt, în linie cu evoluția situației, și cu cea mai mare responsabilitate.

Kaufland România va continua eforturile de combatere a pandemiei, consolidând măsurile luate pentru protejarea angajaților, care reprezintă întodeauna o prioritate pentru companie.

Anul trecut, Kaufland România a fost primul lanț de retail care a primit certificarea DEKRA pentru magazinele și depozitele sale.

Standardul DEKRA confirmă implementarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19 pe întregul spațiu de desfășurare a activității Kaufland România, inclusiv în etapele de recepție a mărfii, controlul furnizorilor și la intrarea în unitate, precum și în serviciile de igienă și întreținere, precum și de instruire a personalului și de informare a clienților.

Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 141 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

exporetail2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *