LaDoiPași deschide 100 de magazine într-o singură zi și depășește pragul de 3.000 de magazine la nivel național

Rețeaua de magazine de proximitate LaDoiPași, dezvoltată de METRO România, deschide 100 de magazine într-o singură zi și depășește pragul de 3.000 de magazine la nivel național. Performanța reprezintă un record absolut pentru rețea și pentru comerțul de proximitate din România, după ce în 2024 METRO stabilea un alt reper important prin inaugurarea simultană a 60 de magazine LaDoiPași.

ladoipași

Momentul are o semnificație aparte, având loc în anul în care METRO România aniversează 30 de ani de activitate pe piața locală. Totodată, el confirmă succesul unui model de dezvoltare construit împreună cu antreprenorii locali și capacitatea METRO de a susține, la scară națională, modernizarea și dezvoltarea comerțului independent.

„Astăzi, fără nicio exagerare, scriem istorie în retailul din România. Deschidem 100 de magazine LaDoiPași într-o singură zi și depășim pragul de 3.000 de magazine la nivel național. Este o performanță care vorbește despre încrederea antreprenorilor în acest model de business și despre capacitatea dovedită a METRO de a susține dezvoltarea antreprenoriatului și a comerțului independent din România. În anul în care sărbătorim 30 de ani de activitate pe piața locală, acest moment demonstrează ce poate fi construit atunci când un parteneriat solid se dezvoltă consecvent, în beneficiul antreprenorilor și al comunităților locale”, a declarat Karan Khurana, CEO METRO România.

Cele 100 de magazine deschise pe 18 iunie sunt prezente în toate regiunile țării, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Aceste deschideri reunesc antreprenori aflați la începutul colaborării cu LaDoiPași, comercianți care au ales să își modernizeze afacerile prin aderarea la rețea, dar și parteneri existenți care continuă să investească și să se dezvolte prin deschiderea unor noi magazine.

Conceptul LaDoiPași a fost lansat de METRO România în 2012 pentru a sprijini antreprenorii locali să își dezvolte afacerile în comunitățile din care fac parte. În 2017, rețeaua a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu relansarea conceptului și definirea unei strategii construite pe trei direcții esențiale: dezvoltarea și extinderea rețelei, consolidarea competitivității comerciale și dezvoltarea brandului LaDoiPași. Această abordare a stat la baza transformării rețelei într-un model modern de comerț de proximitate, adaptat atât nevoilor consumatorilor, cât și celor ale antreprenorilor independenți.

Principalul avantaj al francizei este echilibrul dintre independența antreprenorului și sprijinul oferit de METRO. Magazinele LaDoiPași sunt deținute și administrate de parteneri independenți, care își păstrează autonomia în gestionarea afacerii. În același timp, aceștia beneficiază de consultanță pentru amenajarea și organizarea magazinului, dezvoltarea conceptului comercial, selecția sortimentației, branding, marketing, digitalizare și programe de dezvoltare dedicate.

Magazinele LaDoiPași au, în general, suprafețe între 60 și 200 mp și propun între 3.500 și 7.000 de produse la raft. Sortimentul este construit în funcție de nevoile comunității locale și combină produsele esențiale pentru cumpărăturile de zi cu zi cu articole locale și regionale. Pentru locațiile cu trafic ridicat, METRO a dezvoltat și soluții dedicate de Food to Go, adaptate consumului imediat și nevoilor clienților aflați în mișcare.

Prin accesul la portofoliul și capacitatea de negociere a METRO, magazinele LaDoiPasi beneficiază de o ofertă competitivă, completată de mărcile proprii Aro și Fine Life, recunoscute pentru raportul atractiv calitate-preț.

Performanța celor 100 de deschideri într-o singură zi demonstrează maturitatea rețelei LaDoiPași și capacitatea METRO de a coordona proiecte de amploare, cu impact național. Ea confirmă, totodată, interesul antreprenorilor pentru un model de business care le oferă independență, dar și acces la experiența, resursele și soluțiile unui grup internațional.

În următoarea etapă de dezvoltare, METRO va continua să investească în consolidarea rețelei LaDoiPași prin digitalizare, dezvoltarea aplicației pentru consumatori, optimizarea sistemelor de gestiune, adaptarea formatelor de magazin și extinderea soluțiilor dedicate antreprenorilor.

„Deschiderea a 100 de magazine într-o singură zi și depășirea pragului de 3.000 de magazine demonstrează că atunci când antreprenorii locali și METRO construiesc împreună pe termen lung, rezultatele pot depăși orice așteptări. Acest moment confirmă succesul modelului LaDoiPași, dar pentru noi reprezintă și începutul unui nou capitol. Vom continua să investim în dezvoltarea rețelei, în instrumente și soluții care îi ajută pe partenerii noștri să fie mai competitivi și mai relevanți pentru comunitățile pe care le deservesc. Cele 3.000 de magazine nu reprezintă o destinație finală, ci fundația pe care construim următoarea etapă de dezvoltare a rețelei LaDoiPași”, a concluzionat Irinel Popescu, Sales & Operations Director, METRO România.

LaDoiPași

Lanțul de magazine LaDoiPași a fost creat prin reunirea mai multor proprietari independenți sub un singur brand. Conceptul LaDoiPași a fost lansat în 2012 și dezvoltat în regim de franciză de METRO România, pentru a susține antreprenorii locali să își dezvolte afaceri în comunitățile în care trăiesc. Rețeaua a crescut accelerat și a devenit cea mai mare comunitate de antreprenori independenți din România, cu 3.000 de magazine la nivel național.

METRO

METRO este un lider internațional în comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor și firmelor de catering (HoReCa), precum și ale comercianților independenți (Traders). La nivel global, METRO deservește aproximativ 15 milioane de clienți care beneficiază de un mix multicanal unic: pot achiziționa produsele fie din unul dintre magazinele mari din zona lor, fie prin servicii de livrare la locație (Food Service Distribution, FSD) – totul integrat și susținut digital.

În paralel, METRO MARKETS se dezvoltă ca un marketplace internațional dedicat clienților profesioniști, cu o dinamică de creștere puternică și constantă din 2019 până în prezent. Sustenabilitatea reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale companiei, METRO fiind inclusă în mod recurent în indici și clasamente internaționale precum MSCI, Sustainalytics și CDP. METRO operează în peste 30 de țări și are peste 84.000 de angajați la nivel mondial. În anul financiar 2024/25, METRO a înregistrat vânzări de 32,4 miliarde de euro.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *