Rețeaua de magazine de proximitate LaDoiPași a lansat aplicația LaDoiPași prin intermediul căreia clienții au acces facil, pe telefon, la informații despre ofertele lunare, campaniile organizate în magazinele LaDoiPași, dar și la o serie de oferte ce pot fi activate exclusiv în platformă.
Clienții celor peste 2.000 de magazine LaDoiPași au acum un aliat digital la cumpărături, prin programul dezvoltat de METRO România, care vine în sprijinul celei mai mari comunități de antreprenori independenți din țară și îi ajută să-și dezvolte afacerile. Platforma este dinamică, interactivă și modernă, oferind constant consumatorilor din comunitățile LaDoiPași beneficii suplimentare la cumpărături. Aplicația va avea o dezvoltare permanentă în funcție de părerile și sugestiile clienților, vor fi adăugate noi beneficii pentru a oferi o experiență digitală completă.
”Lansarea aplicației LaDoiPași reprezintă, în primul rând, dovada respectării promisiunii făcute partenerilor din franciză de a-i ajuta în planurile de dezvoltare și digitalizare a afacerilor lor, astfel încât să poată rămâne relevanți și în topul preferințelor consumatorilor din comunitatea lor”, a declarat Irinel Popescu – Director Franciză METRO România.
Aplicația oferă o serie de avantaje clienților din magazinele LaDoiPași, printre care:
- rapiditatea accesării ofertelor curente și a cupoanelor cu oferte exclusive. Clienții LaDoiPași pot vedea direct în telefon catalogul cu ofertele lunare, dar se pot bucura și de o serie de oferte cu preț special, care pot fi activate doar în aplicație.
- posibilitatea de a localiza cele mai apropiate magazine LaDoiPași. Cu ajutorul aplicației, clienții pot alege traseul către cel mai apropiat magazin, pe care apoi îl pot marca drept magazinul favorit, pentru a ușura experiența de shopping.
- informații despre programul de funcționare și adresele magazinelor;
- sugestii pentru rețete ușor de preparat acasă, sfaturi utile pentru casă și grădină;
- notificări despre cele mai recente oferte, cupoane și cataloage. Pentru a se bucura de beneficiile aplicației în timp real, utilizatorii care și-au dat acordul primesc notificări imediat ce sunt încărcate în aplicație noi oferte, cupoane sau cataloage.
Pentru a beneficia de aceste avantaje, clienții trebuie să descarce gratuit aplicația LaDoiPași din Google Play sau App Store, folosind pentru căutare cuvintele cheie “LaDoiPași”, să își creeze un cont și să selecteze magazinul LaDoiPași cel mai ușor accesibil, în care preferă să facă cumpărături.
LaDoiPași
Lanțul de magazine LaDoiPași a fost creat prin reunirea mai multor proprietari independenți sub un singur brand. Conceptul a fost lansat pe piața locală în 2012 și dezvoltat în regim de franciză de METRO România, pentru a susține antreprenorii locali să își dezvolte afaceri în comunitățile în care trăiesc.
În magazinele LaDoiPași, consumatorii găsesc o gamă largă de produse de bază, având la dispoziție o selecție generoasă de produse proaspete, de la lactate și brânzeturi, la legume și fructe, la carne proaspătă și preparate din carne. Lanțul s-a extins accelerat, încă de la lansarea pe piață.
În prezent, rețeaua numără peste 2.000 de magazine răspândite uniform, pe întreg teritoriul României. Atingerea bornei de 2.000 de magazine LaDoiPași la începutul acestui an a fost sărbătorită în luna iunie alături de antreprenorii din comunitatea LaDoiPași, în cadrul evenimentului Conferința Natională de Retail LaDoiPași 2000 care a reunit peste 3.000 de participanți sub motto-ul ”Viitorul este LaDoiPași”.
METRO
METRO este o companie internațională de top cu sortimente alimentare și nealimentare, specializată în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor și cateringului (HoReCa), precum și ale comercianților independenți. În întreaga lume, METRO are aproximativ 17 milioane de clienți care pot alege dacă să facă cumpărături într-unul dintre magazinele de format mare, să comande online și să-și ridice achizițiile de la magazin sau să le livreze.
De asemenea, METRO sprijină competitivitatea antreprenorilor și a întreprinderilor independente cu soluții digitale și, prin urmare, contribuie la diversitatea culturală în comerț și industria ospitalității. Sustenabilitatea este un pilon cheie al afacerii METRO. METRO a fost listată în Dow Jones Sustainability Index timp de 8 ani consecutiv. Compania operează în peste 30 de țări și are peste 95.000 de angajați în întreaga lume. În anul financiar 2020/21, METRO a generat vânzări de 24,8 miliarde EUR.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail