Proiectul Legii 321 a fost întors la Comisia pentru Agricultură

În ziua in care Guvernul României şi-a reiterat punctul de vedere negativ față de modificarea Legii comercializării produselor alimentare, înaintea votului din Parlament, Legea 321 sau „Legea Supermarketurilor” a fost amânată, iar proiectul a fost intors la Comisia pt Agricultură din Camera Deputaţilor.

Legea 321Este o victorie importantă pentru industrie, retail-FMCG.ro fiind prima publicatie care a tras un semnal de alarmă şi a arătat câteva efecte negative ce aveau să se răsfrângă asupra retailului alimentar modern, a industriei FMCG dar şi asupra consumatorului.

Credit Foto: shutterstock.com

În declaraţia sa, Cabinetul Cioloș a afirmat că Măsurile ce urmau a fi implementate pot aduce atingere, între altele, principiului constituțional al economiei de piață bazată pe libera inițiativă și concurență, cât și legislației europene privind libera circulație a mărfurilor.”

În formularea punctului său de vedere, Guvernul a luat în considerare opiniile exprimate de ministere și alte instituții ale administrației publice centrale de specialitate:

„După cum sunt convins că știți, Regulamentul Camerei Deputaților nu conferă însă caracter obligatoriu punctului de vedere al Guvernului în derularea procedurii legislative.

La nivelul Guvernului suntem constant preocupați de această chestiune de interes major, atât pentru consumatori cât și pentru marile rețele comerciale active pe teritoriul României,  dar, la acest moment, procedura legislativă de modificare a Legii nr. 321/2009 se află într-o fază care depășește competențele Guvernului „, se arată în scrisoarea primită de asociație.”

AMRCR a atras atenția în repetate rânduri că modificările propuse de Comisia pentru Agricultură nu sunt în măsură să îi protejeze pe producătorii români,fiind exclusiv dedicate unor grupuri de interese cărora li se garantează businessul indiferent de performanță.

În context, rămân de explicat declarațiile prin care ministrul Agriculturii lăsa de înțeles că ar sprijini acest proiect de lege pentru că ar aduce beneficii producătorilor români, fără a prezenta însă vreun document sau analiză care să susțină astfel de afirmații.

AMRCR mai avertizează asupra efectelor devastatoare pe care  legea – în noua ei formă – le-ar putea avea asupra comerțului modern, victime directe fiind consumatorul român – căruia i se restrânge libertatea de a alege – și comercianții onești, care prin eforturi comune și tenacitate au reușit să intre cu produse românești pe o piață extrem de competitivă.

Legea 321 – Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei şi-a exprimat punctul de vedere asupra amendamentelor aduse Legii nr. 321/2009 încă din anul 2015, atât către Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, cât şi către Comisiile de specialitate din cadrul Senatului şi din cadrul Camerei Deputaţilor.

În luna aprilie 2016, Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor a aprobat ultimele modificări aduse Legii nr. 321/2009. Aceste amendamente privesc, în principal, o achiziţie minimă, pentru anumite produse, din lanţul scurt de aprovizionare, definit conform Politicii Agricole Comune.

Consiliul Concurenţei a apreciat că o anumită concentrare pe produsele provenite din lanţul scurt de aprovizionare ar putea conduce la creşterea cererii pentru produsele agricole primare, la dezvoltare economică locală şi la relaţii mai strânse între producători şi consumatorii finali. Urmarea firească ar fi creşterea ofertei de produse proaspete şi minim procesate, cu implicaţii benefice asupra sanătăţii consumatorilor.

Pe de altă parte, intervenţia statului în activitatea întreprinderilor private, prin impunerea unei obligaţii de a achiziţiona un volum minim de produse provenite din lanţul scurt de distribuţie ar putea conduce la probleme cum ar fi: disfuncţionalităţi în aprovizionare, oferta redusă de produse, lipsa unor produse din cauza caracterului sezonier, avantajarea unor producători datorită localizarii punctelor de producţie. Totodată, Consiliul Concurenţei a atras atenţia că se pot crea în mod artificial bariere la intrarea pe piaţă sau în calea comerţului liber cu produse şi servicii.

Consiliul Concurenţei, în linie cu toate politicile de la nivel european, are în vedere bunăstarea consumatorului final. De aceea, autoritatea de concurenţă este preocupată ca probleme de genul celor mai sus menţionate să nu afecteze oferta de produse, în detrimentul consumatorilor finali. Prin garantarea unei pieţe de desfacere unui număr limitat de ofertanţi, respectivul segment de piaţă nu va mai funcţiona în condiţii normale de concurenţă.

Autoritatea de concurenţă consideră că problemele actuale ale micilor producători ar putea fi combătute prin măsuri care să întărească puterea de comercializare a acestora, prin creşterea capacităţilor de depozitare şi întărirea puterii de negociere a acestora. Din această perspectivă, autoritatea de concurenţă a promovat întotdeauna asocierea micilor producători, ca o măsură alternativă viabilă la problemele existente.

Notă: Reamintim că un lanţ scurt de aprovizionare implică un număr limitat de operatori economici angajati în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători şi consumatori.

În fiecare dimineaţă, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,906 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Proiectul Legii 321 a fost întors la Comisia pentru Agricultură
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: