Next_Capitall

Lidl a inaugurat 5 magazine în acest an, unul dintre ele fiind o redeschidere

Lidl a inaugurat 5 magazine în acest an calendaristic, unul dintre ele fiind o redeschidere, în orașul Târgoviște. Astfel, în acest moment, rețeaua Lidl numără 265 de magazine în România.

Lidl

Cele 5 magazine deschise în acest an sunt:

Târgoviște (jud. Dâmbovița), Strada Arhitect Pintea Gheorghe, Nr.7 – Acest magazin a înlocuit unitatea care se afla la aceeași adresă și care a fost închisă deoarece nu mai corespundea standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența de shopping pentru clienți.

Lidl optimizează în mod constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună. Astfel, prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor și în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficientă energetică. De exemplu, în noul magazin din Târgoviște sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență.

– Miercurea Ciuc (jud. Harghita), Strada Iancu de Hunedoara, Nr. 18
– Blejoi (jud. Prahova), DN1 A
– Lunca Cetățuii (Ciurea, jud. Iași), DJ 248
– Urlați (jud. Prahova), Strada Primăverii, Nr. 1B

Lidl

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse la cel mai bun raport calitate-preț. În spatele operațiunilor din magazine, din centrele logistice și din sediile centrale stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm.

În prezent, Lidl are aproximativ 287.000 de angajați, dintre care peste 7.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 265 de magazine și 5 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.

Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-și îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate și mediu. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 7,076 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Lidl a inaugurat 5 magazine în acest an, unul dintre ele fiind o redeschidere
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: