Lidl elimină din sortiment articolele de unică folosință din plastic până la sfârșitul anului 2019

Măsurile de reducere a cantității de deșeuri de plastic fac parte din strategia de sustenabilitate a Lidl pentru un viitor mai bun.

LidlDupă ce retailerul a anunțat că, până în anul 2025, va reduce cu 20% cantitatea de plastic utilizată, compania prezintă primele măsuri concrete. Astfel, într-o primă fază, retailerul va renunța până la sfârșitul anului 2019, la vânzarea de articole de unică folosință din plastic, cum ar fi pahare, farfurii adânci și întinse, dar și linguri și furculițe. Măsura va fi luată în toate cele peste 225 de magazine Lidl din România.

Strategia noastră privind plasticul urmărește o abordare clară, și anume: prevenire – reducere – reciclare. Prin renunțarea la aceste articole de unică folosință, prevenim punerea în circuit a unei cantități suplimentare de plastic și contribuim astfel la îmbunătățirea bilanțului nostru în ceea ce privește utilizarea acestui material“, a declarat Marco Giudici, VP Achiziții și Marketing în cadrul Lidl România.

O parte integrantă a activității Lidl este colectarea selectivă a deșeurilor din magazine, depozite, sediile centrale și regionale ale companiei și trimiterea lor către centrele de reciclare. Această măsură este detaliată în primul raport de sustenabilitate al Lidl România, publicat în luna mai a acestui an.

Despre strategia la 360 de grade a Grupului Schwarz pentru gestionarea plasticului

Unul dintre liderii mondiali din domeniul retailului, grupul Schwarz, din care fac parte Lidl și Kaufland, este conștient de responsabilitatea sa, în special în ceea ce privește mediul și a luat o serie de măsuri în acest sens. Ca parte dintr-o strategie amplă, la 360 de grade, pentru gestionarea plasticului, Grupul Schwarz dezvoltă constant măsuri și le implementează la nivel internațional. Această strategie își propune să reducă consumul de plastic și să închidă cicluri.

Lidl

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 28 de țări la nivel mondial.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse la cel mai bun raport calitate-preț. În spatele operațiunilor din magazine, din centrele logistice și din sediile centrale stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 5.500 în România, unde retailerul german are deschise peste 225 de magazine și 4 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.

Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-și îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate și mediu. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,841 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Lidl elimină din sortiment articolele de unică folosință din plastic până la sfârșitul anului 2019
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: