Lidl inaugurează două magazine, la Cluj-Napoca și Târgu Jiu

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea a două magazine, în Cluj-Napoca și în Târgu Jiu, rețeaua ajungând la un număr de 206 unități.

LidlNoile unități se deschid în Cluj-Napoca, pe Strada Vaida Voevod Alexandru, Nr. 59, la o dată ce va fi anunțată în curând și în Târgu Jiu, pe Strada Victoriei, Nr. 189 A, pe data de 23 februarie 2017.

Odată cu deschiderea fiecărui magazin, vor fi create aproximativ 20 de noi locuri de muncă.

Fiecare dintre cele două magazine va avea o suprafață de 1200 m² și aproape 100 de locuri de parcare. Orarul de funcționare al noilor unități va fi următorul: între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 21:00.

Procesul de construcție al noilor magazine se află în linie cu demersul companiei spre sustenabilitate, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor, în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, alături de noul sediu central Lidl din București și de centrul logistic recent deschis la Lugoj, procesul de execuție al celor două magazine se aliniază trendului de dezvoltare imobiliară durabilă, care se încadrează în standardele europene.

Deschiderea noilor magazine îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. Astfel, în ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. Totodată, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienții vor beneficia de o degustare a produselor delicioase de la Brutăria Lidl.

Inaugurarea magazinelor din Cluj-Napoca, județul Cluj și din Târgu Jiu, județul Gorj, continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețeaua Lidl fiind produse în România.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 27 de țări europene și având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 215.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *