Lidl inaugurează cel mai verde magazin din portofoliu, primul din zona Aviației

Lidl continuă investițiile în România și deschide, pe data de 24 noiembrie, magazinul cu numărul 25 din București. Unitatea va fi situată pe strada Cpt. Av. Alexandru Șerbănescu, Nr. 58A, București.

Primul magazin Lidl din zona Aviației este construit conform celor mai noi standarde de sustenabilitate și eficiență energetică, în colaborare cu Skanska România. În cadrul procesului de execuție au fost folosite soluții și tehnologii moderne, iar măsurarea performanțelor proiectului se va face conform sistemului britanic de evaluare a clădirilor sustenabile BREEAM.

infografic-cel-mai-verde-magazin-lidl-din-romania

În procesul de construcție a magazinului s-au folosit atât materiale reciclabile, cât și reciclate, precum beton concasat, provenit din demolări. În plus, acoperișul este prevăzut cu panouri fotovoltaice, care au capacitatea de a produce până la 100% din energia necesară funcționării unității. Tot în vederea economisirii de energie, magazinul este dotat cu luminatoare ce permit pătrunderea luminii naturale, precum și cu un sistem de iluminat cu LED, prevăzut cu senzor de prezență.

Încă de când am intrat pe piața din România, ne-am dorit să fim cât mai aproape de clienții noștri și să le oferim produse de calitate, la cel mai bun preț. Așadar, căutăm să optimizăm în mod constant formatul de magazin și să implementăm tehnologii în linie cu demersul nostru spre sustenabilitate, trend pe care îi încurajăm și pe clienții noștri să îl adopte. Spre exemplu, această unitate este echipată cu 5 stații de încărcare pentru automobile electrice, dintre care una este pentru încărcare rapidă, precum și cu o parcare acoperită pentru biciclete. Încurajăm folosirea mijloacelor de transport cu emisii scăzute de CO2 și protejarea mediului înconjurător,” a declarat Sergiu Fală, Director Național de Expansiune și Servicii Centrale, membru al Consiliului de Conducere Lidl România.

Din dorința de a le oferi angajaților un mediu de lucru optim, în noul magazin există o zonă de relaxare, cu lumină preponderent naturală, cât și vestiare cu dușuri.

Am considerat acest proiect ca fiind inovator și complex, în cadrul căruia am avut ocazia să folosim unele dintre cele mai avansate soluții din domeniul construcțiilor. Ne bucurăm că am avut șansa să colaborăm cu Lidl România, cu care împărtășim aceeași viziune de a construi sustenabil și în condiții de siguranță,” a declarat Richard Burleigh, Președintele Skanska Construction România și Ungaria.

Odată cu deschiderea unității din strada Cpt. Av. Alexandru Șerbănescu vor fi create peste 30 de noi locuri de muncă. În plus, noul magazin oferă clienților săi o suprafață de vânzare de aproximativ 1.400 m² și aproximativ 120 de locuri de parcare.

Orarul de funcționare va fi între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 21:00.

Deschiderea noului magazin îi va aștepta pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. Astfel, în ziua inaugurării, clienții se vor putea bucura de reduceri atât la produsele alimentare, cât și la cele nealimentare.

Activând în 27 de țări din Europa, cu mai mult de 215.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial. Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, cu peste 140 de centre logistice, care asigură aprovizionarea pentru aproximativ 10.000 de magazine.

În fiecare dimineaţă, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,883 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Lidl inaugurează cel mai verde magazin din portofoliu, primul din zona Aviației
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: