Lidl deschide un magazin nou la Brașov, ajungând la 241 de unități

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea unui magazin nou în Brașov, pe data de 20 decembrie, situat pe Strada Spicului, Nr. 5.

LidlOdată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.

Ca parte a strategiei sale de sustenabilitate, Lidl își dezvoltă rețeaua de magazine adoptând soluții pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Astfel, prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, magazinul din Brașov dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Noul magazin din Brașov are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m² și dispune de aproximativ 140 de locuri de parcare. Orarul de funcționare va fi de luni până sâmbătă, între 07:30 și 21:30, iar duminică între 8:30 și 20:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de muncă.

Deschiderea magazinului din Brașov îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

Inaugurarea unității continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

Lidl

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 5.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 220 de magazine și 4 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,867 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Lidl deschide un magazin nou la Brașov, ajungând la 241 de unități
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: