Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea unui magazin în Curtea de Argeș, județul Argeș, pe data de 16 septembrie. Acesta este situat pe Strada Barajului, Nr. 1 și dispune de stație de încărcare pentru automobilele electrice. Noul magazin Lidl de pe Strada Barajului, Nr. 1 înlocuiește o unitate situată la aceeași adresă, care a fost închisă pe data de 17 ianuarie 2021.
Noul magazin Lidl din Curtea de Argeș are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m². Unitatea dispune de peste 90 de locuri de parcare, precum și de o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan.
Orarul de funcționare a magazinului Lidl va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică între 8:00 și 20:00.
Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere clienților săi o experiență de cumpărături cât mai bună. Astfel, noul magazin Lidl de pe Strada Barajului, Nr. 1 înlocuiește o unitate situată la aceeași adresă, care a fost închisă pe data de 17 ianuarie 2021, deoarece nu mai corespundea standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți.
Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din Curtea de Argeș dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.
Recomandările pentru limitarea virusului SARS-CoV-2
Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl face o serie de recomandări pentru clienți, publicate atât online, cât și în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienții care stau la rând să păstreze distanța recomandată față de cei din jurul lor, și în noul magazin din Curtea de Argeș se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat. În același timp, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta, la rândul lor, atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.
Inaugurarea magazinului Lidl din Curtea de Argeș continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse la cel mai bun raport calitate-preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail