Lidl România finanțează un program cu inițiative comunitare de mediu și educatie în valoare totală de 250.000 de euro

Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România lansează un program de finanțare pentru inițiative comunitare de mediu și educație în valoare totală de 250.000 de euro.

Lidl

Programul numit „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” va oferi micro-granturi nerambursabile pentru inițiative locale organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor de învățământ și grupurilor de inițiativă din cinci orașe (Brașov, Cluj, Buftea, Vaslui și Oradea). 

Demersul este coordonat de Federația Fundațiilor Comunitare din România, finanțat de Lidl și implementat prin 5 fundații comunitare din orașele de reședință, respectiv: Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Brașov, Fundația Comunitară Cluj, Fundația Comunitară Iași și Fundația Comunitară Oradea. 

Fiecare fundație va acorda finanțări de 50.000 euro și mentorat celor mai bune soluții la provocări în mediu și educație. Până la finalul lunii iunie, are loc prima etapă, bazată pe dialogul și partiparea comunității și a administrației locale, pentru identificarea provocărilor comunității, urmând ca, începând din luna iulie, să fie lansate apelurile de proiecte și să înceapă activarea de soluții sustenabile și participative. Inițiativele vor fi selectate de un juriu neutru și avizat, în baza unor criterii stabilite de fiecare fundație comunitară. 

Inițiativa programului vine ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunităților în care Lidl activează și este o măsură prin care retailerul își propune să sprijine acțiuni relevante, cu efecte pozitive pe termen lung, în direcțiile strategice de educație și mediu.

Viziunea este ca inițiativele „la firul ierbii” susținute prin program să aibă un dublu impact pozitiv: creșterea calității vieții prin soluții relevante în mediu și educaţie și creșterea capitalului social de încredere în comunități. Grupurile solidare în care încrederea este prezentă în rețele extinse de relații pot să activeze rapid mecanisme de cooperare și sunt mai reziliente în fața provocărilor neașteptate. Prin contrast, conform cercetărilor, în România, „șase din zece români nu au încredere în nimeni în afara cercului de apropiați”, iar media de implicare în activități de voluntariat este semnificativ mai redusă comparativ cu cea din alte state europene  (studiu IRES din 2016 si Eurobarometru 75.2). 

Credem că puterea unei comunități este dată de forţa legăturilor sociale specifice grupurilor mici, dar implicate în viața cetății. Încrederea socială se construiește prin acţiuni directe, care produc efecte observabile, iar aceste iniţiative care sunt generate de comunitate pentru comunitate pot, în timp, consolida încrederea de care comunitățile au nevoie pentru a se dezvolta”, a declarat Ciprian Păiuș, directorul executiv al Federației Fundațiilor Comunitare din România.

Fondul pentru un viitor mai bun în comunități este încă o modalitate prin care am ales să contribuim la dezvoltarea comunităților în care suntem prezenți, de data aceasta într-un proiect care ne va permite să avem o viziune de ansamblu asupra inițiativelor locale curajoase și necesare, facilitând în același timp dialogul între comunități și autoritățile locale. Am început cu 5 orașe în care am găsit parteneri locali de încredere, care știm că pleacă la drum dornici să se implice în schimbări pe termen lung. Și ne dorim ca acesta să fie doar începutul; să găsim an de an parteneri locali din orașe noi, alături de care să construim un viitor mai buna spus Cristina Hanganu, Director de comunicare & CSR, Lidl România. 

Cei interesați să afle mai multe sau să se implice ca aplicanți, voluntari sau susținători pot accesa www.fondulpentruunviitormaibun.ro sau #comunitatidefond, pe conturile Facebook și Instagram ale programului.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. LidlLidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-și îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate și mediu. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.

Federația Fundațiile Comunitare din România a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile, capabile să evolueze împreună, prin implicarea diferiților actori locali. Federația susține 16 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 30 de milioane de lei în  investiții comunitare. În prezent mai bine 46% din populația României are acces la o fundație comunitară și rețeaua familiilor comunitare este în continuă creștere.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 7,062 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Lidl România finanțează un program cu inițiative comunitare de mediu și educatie în valoare totală de 250.000 de euro
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: