Lidl România deschide două magazine în Galați și Hunedoara, iar rețeaua națională ajunge de 224 de unități

Lidl continuă investițiile în România și deschide două magazine în județele Galați și Hunedoara, pe data de 31 mai, ajungând la 224 de unități.

LidlNoile unități se deschid în Galați, pe Str. Oțelarilor, Nr. 13, și în Orăștie, pe Str. Eroilor, Nr. 19. Odată cu deschiderea fiecărei unități, se vor crea câte 20 de noi locuri de muncă.

Cele 2 magazine Lidl deschise pe 31 mai sunt construite la standarde ridicate de sustenabilitate. Astfel, alături de sediul central Lidl România, recent inaugurat, și de magazinele cu acoperiș verde din capitală și din Constanța, procesul de execuție al unităților se aliniază trendului de dezvoltare imobiliară durabilă, care se încadrează în standardele europene.

Procesul de construcție al noilor magazine se află în linie cu demersul companiei spre sustenabilitate, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor, în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, fiecare magazin este echipat cu soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Spre exemplu, și în cele două magazine sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Fiecare dintre cele două magazine va avea o suprafață de aproximativ 1300 mp2. Totodată, fiecare unitate dispune de locuri de parcare: peste 120 în Galați și peste 60 în Orăștie. Mai mult, vor exista locuri de parcare special amenajate pentru persoanele cu dizabilități și pentru familii cu copii.

Orarul de funcționare al unității din Galați va fi următorul: între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 19:00. În Orăștie, magazinul Lidl va funcționa între 08:00 și 21:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 08:00 și 17:00.

Deschiderea noilor magazine îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

Inaugurarea magazinelor din Galați și Orăștie continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețeaua Lidl fiind produse în România.

Lidl

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 30 de țări la nivel mondial și având peste 150 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 225.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,853 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Lidl România deschide două magazine în Galați și Hunedoara, iar rețeaua națională ajunge de 224 de unități
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: