Maxi Pet este acum disponibil pe Glovo, cu livrare rapidă

Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, anunță dezvoltarea parteneriatului cu Maxi Pet, hypermarketul animalelelor de companie. Prin intermediul parteneriatului dintre Glovo și Maxi Pet, utilizatorii au acces la o varietate bogată de produse pentru prietenii lor necuvântători, cu livrare rapidă din toate locațiile retailerului român.

glovo

Astfel, utilizatorii aplicației Glovo din București, Iași, Ploiești, Sibiu, Craiova, Timișoara, Piatra-Neamț, Târgu-Mureș, Târgu-Jiu, Cluj-Napoca și Suceava au posibilitatea de a alege dintr-o selecție de peste 12000 de produse pentru animalele de companie, disponibilă în toate cele 12 hipermagazine Maxi Pet din țară.

Ofertă variată de produse pentru animale

De asemenea, clienții Glovo beneficiază de o ofertă variată de produse pentru câini, pisici, pești, păsări sau animale mici. Sortimentația cuprinde, printre altele, hrană, recompense, accesorii, produse de îngrijire și igienă, jucării și genți de transport, disponibile pentru livrare rapidă, în mai puțin de 60 de minute prin intermediul aplicației Glovo.

„Misiunea Glovo a fost dintotdeauna să ofere acces ușor la orice în orașele în care activăm, de aceea lucrăm constant la consolidarea categoriilor de produse disponibile în marketplace-ul nostru. Astfel, prin dezvoltarea parteneriatului strategic cu Maxi Pet, oferim o diversitate și mai mare utilizatorilor noștri și reușim să aducem mai aproape cele mai îndrăgite produse pentru animalele de companie din toate cele 12 hypermagazine ale partenerului nostru.” a declarat Alexandra Dinovici, General Manager Glovo Romania.

„Prin intermediul parteneriatului cu Glovo, părinţii de animale de companie vor avea acces direct la o varietate de produse pentru acestea, de la hrană specializată și accesorii până la jucării și produse de îngrijire, prin intermediul aplicației Glovo. Astfel, cumpărătorii vor putea comanda în mod facil și rapid produsele de care animalele lor de companie au nevoie, direct la ușa casei lor. Maxi Pet și Glovo sunt dedicate în egală măsură bunăstării animalelor de companie și împărtășesc obiectivul comun de a face viața cât mai plăcută și ușoară pentru iubitorii de animale din întreaga țară. Acest parteneriat reprezintă o combinație perfectă între expertiza în domeniul produselor pentru animale de companie și tehnologia de ultimă oră în livrările la cerere.” declară Miruna Diaconescu, Marketing Director Romania, în cadrul Pet Network Group.

Maxi Pet

Maxi Pet este cel mai mare magazin pentru animale de companie din România, unde clienții găsesc o gamă completă de hrană și accesorii pentru animalele de companie. Maxi Pet este parte a grupului Pet Network International, cu birouri în Croația, Serbia, România, Slovenia și Bulgaria, lider în domeniul său. Scopul companiei este de a aduce bucurie în viaţa animalelor de companie şi a proprietarilor acestora și de a promova acele valori care determină bunăstarea animalelor de companie. Pe lângă oferta extinsă de mărci internaţionale, Maxi Pet oferă și produse din game proprii, prezente exclusiv în magazinele sale și, de asemenea, farmacie sau punct farmaceutic veterinar. Maxi Pet deține magazinul său online www.maxi-pet.ro

Glovo

Glovo este una dintre cele mai importante aplicații de livrare din mai multe categorii care conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii la cerere de la restaurante locale, supermarketuri și magazine. Viziunea Glovo este de a oferi tuturor acces facil la tot ce se află în orașul lor, astfel încât utilizatorii noștri să se poată bucura de ceea ce își doresc, când doresc, unde doresc. Fondată în 2015 la Barcelona, operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *