Mega Image ajunge la 500 de magazine

Mega Image, parte din retailerul internaţional Ahold Delhaize Group, ajunge la 500 de magazine în România şi o campanie promoțională care se va desfășura în toate magazinele, în luna noiembrie.

Mega Image“Cele 500 de magazine reprezintă un moment de referință în dezvoltarea companiei noastre, în această continuă expansiune care ne-a transformat într-o echipă solidă și competitivă și ne-a poziționat în topul retailului modern. Este ceea ce ne confirmă cel mai bine în acest moment drept cel mai mare lanţ de supermarketuri din România. Și, nu în ultimul rând, este dovada a tot ceea ce facem pentru clienții noștri, să le asigurăm produse proaspete în fiecare zi, să le aducem noutăți și să le fim astfel sursă de inspirație”, a declarat Vassilis Stavrou, General Manager al Mega Image România.

Cele 500 de magazine susțin dezvoltarea pozitivă și rapidă a Mega Image în ultima perioadă, care a fost marcată de investiții susținute în proiecte noi, alături de platforma de comunicare “Inspirație pentru inima casei tale”. Mai mult, ritmul de creștere al Mega Image în această perioadă a fost printre cele mai mari din comerț de până acum, ceea ce confirmă încă o dată strategia companiei de a avea o dezvoltare susținută pe piață și de a rămâne în continuare prima alegere a consumatorilor.

Alături de deschiderile de noi magazine din ultimul an, evoluția pozitivă a Mega Image a fost susținută în ultimul an de proiecte precum: dezvoltarea conceptelor speciale de magazine (Wine Gallery, Equilibrium, concept store Baneasa), dezvoltarea și lansarea mărcilor proprii (Gusturi Românești, Mega Apetit), campaniile de loializare (vivo I Villeroy & Boch, SuperFlizz) si alături de serviciile special create pentru consumatori, în magazine (echipele “Red Team” de consultanți la raft).

Pentru a sărbători momentul și a mulțumi clienților pentru loialitate, Mega Image a pregătit o campanie promoțională care se va desfășura în toate magazinele, în luna noiembrie. Astfel, numeroase produse vor avea prețuri speciale, iar pe parcursul campaniei, clienții se vor bucura de numeroase surprize în timpul cumpărăturilor.

Astfel, prin dezvoltarea continuă, Mega Image vine din ce în ce mai aproape de clienți, ca parte activă din viața acestora, oferindu-le cele mai plăcute experiențe și inspirație în orice moment și context.

Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 500 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image (220), Shop&Go (271) şi Gusturi Româneşti (2).

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,866 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Mega Image ajunge la 500 de magazine
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: