METRO Cash & Carry susține afacerile independente prin proiectul „Miracolul Afacerii Tale”

METRO Cash & Carry România aduce, prin proiectul special „Miracolul Afacerii Tale”, atmosfera de Crăciun pe Strada Franceză din București.

MetroÎncepând din 17 noiembrie și până la finalul anului, zona pietonală din Strada Franceză a devenit una din atracțiile a orașului datorită spectacolului de lumini de Crăciun și decorațiuni festive instalate de METRO cu scopul de a atrage un număr cât mai mare de vizitatori la ușile afacerilor independente. Proiectul “Miracolul Afacerii Tale” face parte din campania de Crăciun 2017 „E momentul să ne bucurăm de Sărbători”.

METRO este alături de milioane de antreprenori, trăind împreună cu aceștia magia sărbătorilor, într-o perioadă cheie pentru succesul afacerilor independente. Astfel, pentru că, de obicei, doar străzile principale sunt iluminate și decorate, METRO și-a îndreptat atenția către o stradă laterală, o zona pietonală din centrul orașului București, unde se află multe afaceri independente: restaurante, cafenele și pub-uri.

Odată cu spectacolul dedicat aprinderii luminilor de Crăciun, care a avut loc pe 17 noiembrie, Strada Franceză a fost transformată cu măiestrie în centrul atenției publicului larg, aducând în prim plan spiritul Sărbătorilor și magia Crăciunului. Mai mult, evenimentul a adus la ușile afacerilor independente din zonă un număr ridicat de vizitatori și clienți, care vin aici atrași de spectacolul de lumini.

„Prin acest proiect unic, consolidăm în piață poziția METRO ca un partener cu competență, un expert care înțelege nevoile și dorințele clienților săi, transpunându-le în campania de Crăciun <<E momentul să ne bucurăm de Sărbători>>, prin intermediul unui spectacol de lumini care le aduce tuturor antreprenorilor de pe această stradă beneficii suplimentare pentru stimularea afacerii lor. În special într-o perioadă atât de importantă pentru succesul lor”, a declarat Gisele Musa, Global Director Branding & Activation METRO.

“La METRO, simțim o conexiune puternică cu milioanele de antreprenori din întreaga lume, deoarece zi de zi și noi lucrăm cu aceeași pasiune și dedicare care stă la baza succesului afacerilor independente. Pentru că știm că succesul nostru depinde de succesul clienților noștri.“, afirmă Roland Ruffing, CEO METRO Cash & Carry România.

“Miracolul Afacerii Tale“ a fost gestionat la nivel internațional de către Gisele Musa, Christa Wellershoff, Kristina Krauter și Avsar Kayi din cadrul METRO Global Branding & Activation în colaborare cu Serviceplan Campaign Hamburg, iar la nivel local de către Marina Zara, Andreea Diaconu și Marian Profir din cadrul echipei de Marketing METRO Cash & Carry România.

Metro Cash & Carry

METRO este liderul comerţului cu ridicata la scară mondială. Compania operează în 35 de țări și numără peste 150.000 de angajaţi la nivel mondial. În anul financiar 2015/2016, METRO a înregistrat vânzări de aprox. 37 miliarde €. Compania oferă soluții personalizate pentru a satisface nevoile clienților săi atât la nivel regional, cât și la nivel internațional. Bazându-se pe forţa diviziilor sale de vânzări METRO/MAKRO Cash & Carry și Real, precum și pe serviciile de livrare și inițiativele de digitalizare stabilește standarde pentru viitor: orientare către client, soluții digitale și modele sustenabile de afaceri. Compania operează peste 750 de magazine de tip cash & carry și este reprezentată în 25 ţări. În anul financiar 2015/16 compania a înregistrat vânzări de aprox. 30 miliarde €.

METRO Cash & Carry România a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Distribuţia naţională a magazinelor este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Pitești, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,830 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » METRO Cash & Carry susține afacerile independente prin proiectul „Miracolul Afacerii Tale”

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: