Metro România are un nou partener de comunicare pentru următorii 3 ani

Geometry Global și METRO România au încheiat un parteneriat strategic, pentru următorii 3 ani, în baza căruia Geometry va coordona serviciile de comunicare integrată pentru companie la nivel local.

METROAgenția a preluat acest rol în urma câștigării unui proces complex de licitație, adresând brief-ul METRO cu cea mai potrivită abordare strategică și creativă.

În calitate de partener de comunicare METRO România, Geometry Global preia atribuții legate de account management și consultanță strategică, creație și comunicare integrată. În cadrul licitației au mai fost implicate și alte două agenții din România.

,,Suntem mândri să ne extindem portofoliul de clienți și să aducem în echipa noastră o nouă provocare profesională – METRO fiind una dintre cele mai mari și mai importante companii de retail internațional. Brief-ul pe care l-am primit în pitch a fost unul complex, care ne-a solicitat spiritul creativ, gândirea strategică și în rezolvarea căruia ne-am implicat cu dedicare, dovedind că înțelegem foarte bine această industrie”, declară Mircea Pascu (Managing Director, Geometry Global).

,,Ne-am dorit un partener strategic care să înțeleagă atât industria cât și viziunea noastră și să ne ajute în comunicarea transparentă a acțiunilor de sprijinire a afacerilor independente din România. Ne bucurăm că l-am găsit în echipa Geometry Global. Astăzi activăm pe o piață dinamică, unde diferențierea înseamnă pasiune și grijă pentru client. Un astfel de mediu are nevoie de răspuns în timp real și inovații care depășesc sfera marketingului tradițional, oferind o experiență frumoasă și ușoară tuturor celor care trec pragul magazinelor METRO”, declară Marina Zara, (Marketing Driver, METRO România).

Geometry Global este o agenție de activare de brand, prezentă în 56 de țări, a carei misiune este de a ajuta cumpărătorii, consumatorii și utilizatorii să facă cele mai potrivite și mai eficiente achiziții de produse, servicii sau idei: www.geometry.com.

METRO Cash & Carry România este parte integrantă a METRO Cash & Carry Internaţional şi a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Pitești, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. Informaţii suplimentare pe: www.metro.ro.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,914 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Metro România are un nou partener de comunicare pentru următorii 3 ani

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: