Grupul MOL a anunțat rezultatele financiare pentru 2024, precum și pentru al patrulea trimestru al anului 2024. Procesul de normalizare a continuat în industrie, ceea ce a dus la o scădere de 23% a profitului înainte de impozitare în 2024. Investițiile organice pe întregul an 2024 au crescut cu 16%, în principal ca urmare a majorării CAPEX de întreținere într-un an marcat de revizii importante în segmentul Downstream. 2.335 de benzinării și 1.329 de unități Fresh Corner, la final de 2024.
Performanța segmentului Consumer Services a fost susținută de extinderea activităților non-fuel, în condițiile în care creșterea organică a continuat, în ciuda numărului redus de stații de servicii. Vânzările de carburanți au avut o ușoară contribuție pozitivă la rezultate, deși factorii macroeconomici au influențat creșterea globală.
Marjele pentru carburanți au rămas sub presiune din cauza încetinirii economice, lucru compensat parțial de creșterea cererii consumatorilor pentru carburanți premium.
2.335 de unități MOL la final de 2024
Dimensiunea rețelei a rămas neschimbată din luna septembrie, ajungând la 2.335 de unități până la sfârșitul anului 2024, dar a scăzut cu 4% față de anul precedent din cauza vânzărilor de stații în urma tranzacțiilor din Polonia și Slovenia.
Marjele non-fuel au continuat să fie principalul motor de creștere, datorită dezvoltării Fresh Corner care a ajuns la 1.329 de unități până la finalul anului 2024, în creștere cu 3% de la un trimestru la altul și cu 6% de la un an la altul.
Fresh Corner reprezintă punctul central al conceptului de magazin, care acordă o mai mare importanță produselor alimentare proaspete, cumpărăturilor pentru acasă și sortimentelor de cafea.
Serviciile de economie circulară
Serviciile de economie circulară, aria de gestionare a deșeurilor din Grup, au continuat să înregistreze scăderi la nivelul EBITDA în 2024, în principal din cauza costurilor operaționale ridicate ale sistemului de garanție-returnare (DRS). Creșterea DRS a continuat în al patrulea trimestru, ajungând la 1 miliard de sticle returnate până în ianuarie 2025.
Au fost instalate aproximativ 3.700 de aparate de colectare a sticlelor în rețeaua de retail, la care se adaugă 1.500 de puncte de preluare manuală contractate. Gradul de utilizare a sistemului s-a stabilizat, cu aproximativ 6 milioane de recipiente de băuturi returnate zilnic în T4.
De asemenea, au fost înregistrate progrese și în alte proiecte-cheie de investiții: a continuat implementarea sistemului bio de colectare a deșeurilor de bucătărie, toate cele 200.000 de containere comandate fiind livrate până la sfârșitul anului. Dezvoltarea infrastructurii de colectare a deșeurilor textile a avansat cu instalarea a aproximativ 1.100 de containere. După inaugurarea primului depozit de deșeuri propriu, în Esztergom, în luna mai, mai sunt în lucru alte nouă unități.
Grupul MOL
Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie.
Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.400 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Activităţile de explorare şi producţie ale Grupului MOL sunt susţinute de o experienţă de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor şi 30 de ani în injecţia de CO2.
În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 8 ţări, iar cele de explorare în 9 ţări. MOL se angajează să îşi transforme operaţiunile tradiţionale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon şi aspiră să devină neutru din punct de vedere la emisiilor nete de carbon până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală şi de Est.
MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România. MOL România este prezentă pe piața locală de 30 de ani și oferă un portofoliu comprehensiv de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum.
În prezent, compania deține un număr de 237 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. În ultimul deceniu, de când MOL a introdus în România conceptul Fresh Corner, vizitele în stațiile de servicii sunt mai savuroase, deoarece clienții au la dispoziție o gamă variată de cafele și produse alimentare proaspăt preparate, precum hot-dog sau sandviciuri.
MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de afaceri la București, un birou administrativ la Arad și un număr de 259 de angajați proprii. În 2005, MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, urmat, anul trecut, de lansarea platformei MOL MOVE, care oferă o experiență digitalizată de ultimă generație și beneficii exclusive. De cinci ani, compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru posesorii de vehicule electrice, instalând puncte MOL Plugee în 41 dintre stații, care în prezent pot deservi simultan 96 de vehicule electrice.
MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și investește în programe de responsabilitate socială care vizează domenii precum: educația, sportul, sănătatea sau mediul. Unul dintre cele mai vechi programe de responsabilitate socială este Spații Verzi, care sărbătorește 20 de ani de existență în 2025. De-a lungul timpului, prin programul Spații Verzi au fost implicați peste 250.000 de oameni în activități create cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă cum se pot implica în protejarea naturii.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare
