Rompetrol Downstream a încheiat un parteneriat cu Carrefour România pentru implementarea unui proiect pilot ce vizează deschiderea unor magazine de proximitate Carrefour Express în zona hei a benzinăriilor Rompetrol. Pilotul se derulează în două stații, unde clienții pot alege dintr-un portofoliu variat de produse potrivite pentru cumpărături de imediată necesitate: de la cele proaspete, BIO sau ready to eat la cele de igienă.
Primul magazin deschis în Mogoșoaia
Primul magazin este deja deschis în incinta stației Rompetrol din localitatea Mogoșoaia (strada Ficusului, nr. 2A), urmând ca până la finalul lunii să devină operațional și magazinul situat în Ploiești (bulevardul Republicii, nr. 140). Ambele magazine Carrefour Express vor funcționa după un program non-stop.
„Rompetrol și-a concentrat eforturile în ultimii doi ani atât în dezvoltarea rețelei de benzinării, cât și în transformarea acestora în centre de servicii, care să le permită clienților posibilitatea de a rezolva cu o singură oprire mai multe sarcini din lista zilnică de activități. Prin intermediul noului proiect pilot, ne dorim să le oferim clienților noștri o extindere a gamei de produse disponibile, iar în funcție de feedback-ul acestora vom analiza o posibilă dezvoltare a acestui parteneriat”, a declarat Zhanibek Nugertayev, director general Rompetrol Dowstream.
Astfel, clienții au acces la o varietate de produse, precum cele din categoria de snacking, produse proaspete, dar și produse non-alimentare, de la produse de igienă, până la kit-uri de călătorie (cosmetice în recipiente mici, geluri de duș, șampoane, deodorante ori șervețele pentru bebeluși), truse pentru situații de urgență (dezinfectant, plasturi) cadouri (seturi de cosmetice, băuturi alcoolice, jucării, praline) sau produse de sezon atât alimentare cât și non-alimentare.
Zonele gastro-restaurant
În același timp, cele două zone gastro – restaurant hei din stațiile Rompetrol vor continua să ofere cunoscutul sortiment de sandvișuri, salate și fructe proaspăt preparate, respectiv un portofoliu larg de băuturi pe bază de cafea.
„Magazinele Carrefour Express răspund unui stil de viață din ce în ce mai dinamic și oferă soluții sănătoase, aproape de clienți. Prin parteneriatul cu Rompetrol, extindem această proximitate și pentru clienții motorizați, aflați în tranzit, cu o ofertă adaptată drumului lung – de la produse de imediată necesitate, la cele premium sau bio, pentru cumpărături rapide, chiar din stațiile de alimentare. Formatul Express este un pilon important în strategia noastră de expansiune și ne bucurăm să avem alături un partener de încredere precum Rompetrol împreună cu care ne putem dezvolta”, a declarat Vincent Rochefort, Directorul Rețelei de Proximitate Carrefour România.
În linie cu angajamentul Carrefour de a oferi opțiuni sănătoase, și magazinele Express situate în stațiile Rompetrol vor include produse bio, inclusiv sub marca proprie Carrefour Bio.
Sortimentația magazinelor
Totodată, magazinele Express dispun și de o sortimentație variată de băuturi, începând cu o selecție de vinuri românești, curatoriată de Carrefour România prin programul de referință Deschidem Vinul Românesc. Astfel, clienții se pot bucura de o gamă generoasă de vinuri premium, vinuri românești, cât și vinuri dezvoltate exclusiv pentru rețeaua Carrefour, opțiuni perfecte pentru clienții care vor să savureze un vin de calitate odată ajunși la destinație. Mai mult, clienții pot găsi și o gamă variată de bere (premium, artizanală sau specială, dar și fără alcool), pentru a satisface chiar și cele mai exigente gusturi.
Zona de magazin existentă în cadrul benzinăriilor va fi reamenajată conform standardelor Carrefour Express, iar zona caselor de marcat va fi comună atât pentru achizițiile de carburanți, produse din portofoliul gastro hei, cât și pentru magazinul Carrefour.
Astfel, pe lângă alimentarea cu carburanți, benzinăriile Rompetrol le oferă clienților posibilitatea de a achiziționa atât produse pentru consumul pe loc cât și anumite produse destinate consumului acasă, pot plăti vignete și taxe de pod, pot retrage numerar de la casa de marcat, își pot ridica coletul de la easybox-ul de lângă stație, pot cumpăra bilete la evenimente sau bilete loto. In viitor, aceștia vor putea încheia asigurări auto și de călătorie.
Carrefour
Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail