PENNY certifică BREEAM toate magazinele pe care le construiește în prezent

PENNY a început un amplu program de certificare BREEAM (Building Research Establishment’s Environmental Assessment Method) pentru toate magazinele pe care le construiește în prezent. Demersul exemplar la nivel european al discounterului PENNY a fost demarat în urmă cu doi ani, iar pe parcurs retailerul a înregistrat rezultate impresionante, unul dintre acestea fiind magazinul PENNY Otopeni, care a fost desemnat cea mai sustenabilă clădire din Centrul și Estul Europei în cadrul BREEAM Awards 2021.

penny

Procesul de verificare și certificare a magazinelor PENNY, sprijinit de echipa ADP green building, are mai multe obiective:

  • Creșterea confortului clienților și angajaților PENNY;
  • Reducerea consumului de resurse;
  • Reducerea amprentei de carbon înmagazinate și operaționale a magazinelor;
  • Protejarea biodiversității și a faunei locale;
  • Susținerea economiei circulare și a transportului;
  • Completarea politicilor de guvernanță socială și de mediu a PENNY România.

Angajamentul de a certifica BREEAM toate magazinele noi și a adăuga în timp și magazinele deja funcționale care vor trece prin reabilitări majore, reprezintă una din cele mai ample acțiuni de certificare BREEAM nu doar la nivel național, cât și european. PENNY își asumă astfel un rol de pionierat atât de necesar pentru a răspunde schimbărilor climatice, pe care le observăm în jurul nostru și în fața cărora trebuie cu toții să luăm măsuri ferme și de amploare.” a declarat Daniel GrossCEO PENNY România

Toate magazinele din rețeaua PENNY vor fi recertificate o dată la trei ani. Astfel, retailerul pune bazele unei politici de monitorizare și îmbunătățire a sustenabilității magazinelor. Totodată, planurile de întreținere și de investiții în timp vor fi analizate și din punct de vedere a impactului asupra sustenabilității magazinelor în relație cu comunitățile în care sunt integrate, cu mediul înconjurător, construit și natural.

Este o mare oportunitate pentru echipa noastră să fie implicată în acest proiect fantastic. În ultimii doi ani am testat, împreună cu echipa PENNY, toate cerințele standardului BREEAM, obținând o serie de rezultate record și premii. Am pregătit, cu mare atenție, acest program de monitorizare, evaluare și implementare a aspectelor de mediu pentru toate magazinele PENNY. Totul pentru ca magazinele să fie cât mai bine integrate în comunități, impactul asupra mediului înconjurător să fie cât mai redus, iar confortul celor care își fac cumpărăturile sau lucrează în magazinele PENNY să fie cât mai bun.” a declarat Adrian PopADP green building

Magazinul PENNY Otopeni în cifre

  • În 2020, magazinul a consumat cu 18% mai puțină energie față de un magazin standard PENNY;
  • Pe acoperișul magazinului sunt 120 de panouri fotovoltaice, 55 de tuburi solare care aduc lumină naturală și difuză în magazin, precum și aproximativ 1.000 de mp de acoperiș înierbat;
  • Anul trecut, magazinul din Otopeni a produs 55.315 kWh prin intermediul panourilor fotovoltaice, ceea ce a reprezentat 21% din totalul de energie electrică consumat de acesta. Tradus în indicatori de mediu, acest fapt a făcut posibilă evitarea a 74.549,25 kg emisii CO2;
  • Din dorința de a duce mai departe filosofia PENNY cu privire la reducerea amprentei de carbon, a fost testat sistemul CO2 (R744) în magazinul din Otopeni. Acesta presupune folosirea unui agent de răcire natural, care este mai sigur și care are cel mai mic potențial de încălzire globală.

După lungi pregătiri, suntem mândri că PENNY va folosi standardul BREEAM pentru portofoliul din România. Vom continua să susținem inovația în standardul BREEAM, pe măsură ce valoarea pe care o reprezintă devine din ce în ce mai clară pentru toți clienții noștri. Avem nevoie de acțiuni la scară largă în sectorul clădirilor comerciale, nu doar intervenții punctuale pe clădirile trofeu, ci și pe clădirile uzuale, așa cum sunt magazinele foarte performante ale PENNY. Este o confirmare a angajamentului PENNY de a construi o lume mai bună, angajament pe care putem să-l susținem împreună prin acest proiect.”, a declarat Gael Temple, reprezentant BRE (Building Research Establishment – entitatea care validează și emite certificatele BREEAM).

PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua retailerului în România este alcătuită din 294 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.500 de angajați.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *