Diamant

Penny FM, primul radio live de cumpărături din România, lansat de Penny Market

REWE România lansează conceptul „de România” prin care comunică evoluția poziționării brandului Penny Market. Totodată, compania lansează Penny FM, postul de radio care va întâmpina cu ospitalitate clienții și angajații în toate magazinele Penny Market.

Penny Market„În contextul standardizării și globalizării extinse, noi facem alegerea de a ne concentra pe specificul local. Oriunde și oricând am mai făcut asta, am putut să vedem atât satisfacția consumatorului, cât și, ca efect imediat, evoluția pozitivă a indicatorilor de performanță a companiei”, a declarat Dennis Biernatzki, General Manager, REWE România.

În ultimii ani, Penny Market a fost permanent dedicat asigurării unui sortiment, unei ambianțe și a unor servicii care să răspundă nevoilor și preferințelor românilor. Începând cu „de România”, comunicarea de brand va deveni mai explicită și plină de emoție.

Noul concept de comunicare, „de România”, transmite mesajul că Penny Market înțelege preferințele, obiceiurile, dar și sufletul românilor. Ei organizează mese îmbelșugate, „cu de toate”, țin si Valentine’s Day deși tot Dragobetele le e mai drag, râd mai cu poftă și se îmbrățișează mai îndelung.

Penny FM va emite zilnic live, în intervalul 6:00-23:00, în interiorul magazinelor Penny Market din toată țara. De subliniat este faptul că emisiunile postului de radio sunt emise zilnic de la ora 6:00, cu o oră înainte de deschiderea magazinelor, fiind dedicate special angajaților magazinului.

Acest nou concept va fi exprimat pentru clienții rețelei de magazine printr-o serie de tematici de comunicare: Masa de România, Sărbatoare de România, Oferte de România, Umor de România, Ospitalitate de România și Weekend de România.

Odată cu lansarea noului concept, postul de radio Penny FM va începe să emită în magazinele din toată țara. Muzică, știri, informații și bună dispoziție, toate oferite de către o echipă, pe cât de tânără și entuziastă, pe atât de profesionistă.

Realizatorii Penny FM promit programe speciale menite să asigure o atmosferă caldă și inspirație pentru clienți. În plus, îi vor face pe angajați să se simtă mai aproape de colegii din toată țara prin intermediul programului radio dedicat lor în fiecare dimineață.

Penny Market – Planuri pentru 2017

Retailerul plănuiește să deschidă încă 20-25 de magazine în anul 2017 și al treilea depozit logistic la Bacău. La capitolul modernizare, acesta va continua procesul cu încă 25 de magazine anul acesta. Pe termen lung, Penny Market dorește să ajungă la 400 de magazine până în anul 2025.

Penny Market este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. În prezent, grupul REWE România deține 200 de magazine Penny Market la nivel național. În plus, 6 dintre magazinele XXL Mega Discount, deținute de REWE România, vor fi transformate în Penny Market în cursul anului 2017.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,989 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Penny FM, primul radio live de cumpărături din România, lansat de Penny Market
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: