PENNY Market deschide 6 noi magazine, iar rețeaua ajunge la 252 de unități

Rețeaua de magazine PENNY Market se extinde cu încă 6 magazine în Brănești,  Boldești Scăieni – Lipănești, Otopeni, Sebiș, Rupea și Oșorhei. Astfel, rețeaua națională ajunge la 252 de unități deschise în România. 

Penny market

Magazinele PENNY Market au un format modern ca urmare a investițiilor companiei în remodelarea întregii rețele de magazine sub noul concept, Future Store.

În cadrul procesului de remodelare, accentul este pus pe designul modern și elegant, experiența clienților la cumpărături fiind îmbunătățită datorită reorganizării categoriilor de produse în așa fel încât să ofere mai mult spațiu alimentelor proaspete, atent selecționate zi de zi. 

Conform planului de expansiune anunțat la începutul acestui an, PENNY Market inaugurează 6 noi magazine în aceeași săptămână:

– PENNY Market Brănești (județul Ilfov), aflat pe Strada I.C. Brătianu, Nr. 178, cu o echipă de 14 angajați, o suprafață de vânzare de aproximativ 860 m2, patru case de marcat și 56 de locuri de parcare, dintre care două pentru persoanele cu dizabilități. Magazinul este deschis de luni până sâmbătă în intervalul 07:30 – 21:00 și duminică între 08:00 – 19:00.

– PENNY Market Boldești Scăieni (județul Prahova), situat în comuna Lipănești, sat Șipotu, Nr. 18A. Cei 14 angajați își asteaptă clienții de luni până sâmbătă în intervalul 07:30 – 21:00 și duminică în intervalul 08:00 – 19:00 în magazinul cu o suprafață de vânzare de 856 m2, care dispune de patru case de marcat și 111 locuri de parcare, dintre care patru pentru persoanele cu dizabilități.

– PENNY Market Sebiș (județul Arad), situat pe Strada Crișului, Nr. 6B. Magazinul are o suprafață de aproximativ 857 m2 și dispune de 69 de locuri de parcare, dintre care patru dedicate persoanelor cu dizabilități. Echipa noului magazin numără 15 angajați, iar programul acestuia este Luni – Sâmbătă: 7:30 – 21:00, Duminică: 8:00 – 19:00.

– PENNY Market Rupea (județul Brașov), situat pe Strada Republicii, Nr. 68B, cu o echipă de 14 angajați, o suprafață de vânzare de aproximativ 854 m2 și patru case de marcat. Magazinul dispune de 78 de locuri de parcare, dintre care patru pentru persoanele cu dizabilități, iar programul magazinului este următorul: Luni – Sâmbătă: 07:30 – 21:00; Duminică: 08:00 – 19:00.

– PENNY Market Otopeni (județul Ilfov), un magazin simbolic, care marchează deschiderea celei de-a 250-a unitate a rețelei în România. Magazinul a fost inaugurat pe 11 decembrie și dispune de o suprafață de vânzare de 788 m2, 53 de locuri de parcare, dintre care trei dedicate persoanelor cu dizabilități și patru case de marcat. Cei 14 angajați își așteaptă clienții de luni până vineri între 7:30 și 21:00 și duminică între 8:00 și 19:00.

– PENNY Market Oșorhei (județul Bihor), aflat pe Strada 3, Nr. 1A, cu o suprafață de vânzare de 794 m2 și o echipă de 16 angajați. Clienții sunt așteptați de luni până sâmbătă între 7:30 și 21:00 și duminică între 8:00 și 19:00. Noul magazin dispune de 59 de locuri de parcare, dintre care trei pentru persoanele cu dizabilități.

Cu o strategie de expansiune ambițioasă, produse de calitate ce provin de la furnizori și producători locali și o atenție constantă la nevoile clienților, compania și-a propus să investească peste două miliarde de lei în următorii șapte ani pe piața din România.  

PENNY Market

PENNY Market este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY Market în România este alcătuită din 252 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 4.500 de angajați.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 7,070 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » PENNY Market deschide 6 noi magazine, iar rețeaua ajunge la 252 de unități
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: