PROFI și Logicor România semnează extinderea contractului de închiriere pentru cei aproximativ 52.000 mp din Parcul Logistic Logicor Ploiești

PROFI, lanț românesc de retail modern cu peste 1.600 de magazine proprii și partener, consolidează parteneriatul pe termen lung cu Logicor, lider european în domeniul dezvoltării și managementului de proiecte logistice, printr-un acord de prelungire a contractului de închiriere pentru spațiul premium de depozitare de aprox. 52.000 mp din Parcul Logistic Logicor Ploiești.

profi

Acordul, reprezentând unul dintre cele mai mari contracte de închiriere anunțate în România în acest an, a fost asistat de JLL România.

PROFI și-a desfășurat cu succes activitatea în Parcul Logistic Logicor Ploiești în ultimii 10 ani, timp în care parcul și-a extins capacitatea de două ori pentru a susține acest ritm accelerat de creștere.

Gaetan Pacton, CEO PROFI, spune: În procesul susținut de extindere a rețelei noastre, apreciem existența unei baze de parteneri profesionști care acționează în mod consecvent în sprijinul creșterii și calității. Logicor Ploiești se încadrează în categoria parcurilor logistice pe care le apreciem și, prin urmare, ne bazăm pe el pentru anii următori.”

Mihai Diaconescu, Director Asset Management, Logicor România, spune: „Apreciem parteneriatul nostru pe termen lung cu PROFI și ne menținem angajamentul de a îi susține în strategia ambițioasă de creștere în România. Logicor Ploiești este un parc logistic bine poziționat, de ultimă generație și adaptat la nevoile clientului, ce deservește strategic rețeaua națională de distribuție PROFI, fiind un adevărat avantaj competitiv în dinamica actuală a businessului de retail”.

Viorel Opaiț, Business Development Director în cadrul JLL Romania, spune: „Suntem mândri să sprijinim PROFI și Logicor în angajamentul lor de a-și extinde parteneriatul pe termen lung și de a continua să ofere un exemplu de profesionalism și calitate a serviciilor. Suntem întotdeauna bucuroși să susținem companiile care împărtășesc aceleași valori și principii solide în afaceri să obțină astfel de rezultate remarcabile”.

Situat pe DN 72 Ploiești-Târgoviște, la aproximativ 8 kilometri vest de centrul orașului Ploiești, județul Prahova, Logicor Ploiești este foarte bine poziționat, având în vedere apropierea sa de intersecția A3 cu șoseaua de centură a Ploieștiului, ceea ce asigură o distribuție excelentă către sudul și estul României.

În prezent, portofoliul Logicor România depășește 260.000 mp de spații de depozitare clasa A din care c. 82.000 mp au fost dezvoltați și livrați în ultimele 18 luni. Terenurile deținute de Logicor și autorizate pentru construirea de noi centre logistice permit dezvoltarea progresivă a mai mult de 400.000 mp în centre economice cheie din întreaga țară.

PROFI

Cu 28.000 de angajați în peste 1.600 de magazine integrate și partenere din peste 770 de localități, PROFI este cel mai mare angajator din România.

Logicor

Logicor este unul dintre cei mai mari proprietari și operatori de proprietăți moderne de logistică și distribuție din Europa. Până la data de 30 iunie 2022, portofoliul companiei era reprezentat de 591 de proprietăți de calitate premium, cu o suprafață închiriabilă totală de 13,4 milioane de metri pătrați în piețe cheie de logistică din Europa. Logicor are sediul în Londra și Luxemburg.

JLL Romania

JLL (NYSE: JLL) este o firmă de servicii profesionale de top, specializată în managementul activelor și investițiilor imobiliare. JLL modelează viitorul imobiliar pentru o lume mai bună, folosind cele mai avansatw tehnologii pentru a crea oportunități, spații extraordinare și soluții imobiliare sustenabile pentru clienții, oamenii și comunitățile noastre. JLL este o companie Fortune 500 cu venituri anuale de 19,4 miliarde USD, operațiuni în peste 80 de țări și o forță de muncă globală de peste 102.000 de angajați la 30 iunie 2022. JLL este numele de marcă și o marcă înregistrată a Jones Lang LaSalle Incorporated.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *