Ieri, 3 martie 2011, reprezentanţii Carrefour au anunţat în timpul prezentării rezultatelor anuale că se aşteaptă la vânzări şi la un profit operaţional mai mari în 2011, menţionând că sunt încrezători că planul de redresare al supermarketurilor europene va fi un real succes.
Retailerul, care se află la mijlocul unui plan de afaceri de trei ani, a declarat că se aşteaptă să economisească 480 milioane de euro în acest an, accelerând expansiunea pe pieţele emergente. „În 2011, ne vom oferi un nou impuls şi vom continua să desfăşurăm planul de transformare cu determinare”, a declarat CEO-ul Lars Olofsson.
În ceea ce priveşte inaugurarea de noi magazine, retailerul intenţionează să deschidă 800 de noi magazine în pieţele emergente şi în Europa, extinzând conceptul hypermarketului Carrefour Planet.
În 2010, profitul operaţional a crescut cu 9,3% până la 2,97 miliarde de euro, fiind determinat de reducerea costurilor şi de creşterea înregistrată pe pieţele din Asia şi America Latină.
