Programul trienal de reorganizare al Metro Group, Shape 2012, se apropie de final. Cu toate acestea, grupul a prevăzut o altă serie de măsuri, menite să reducă cheltuielile.
La doar câteva luni după numirea sa în funcția de director executiv al celui mai mare retailer german, Olaf Koch se pregătește să facă « reduceri drastice » de personal. Deși în mod oficial nu a fost luată încă o decizie, se estimează că numărul acestora va atinge 800 de posturi. Angajații retailerului german, care lucrează la sediul central din Dusseldorf, se tem că jumătate dintre cele 4000 de persoane angajate în prezent de Metro Group ar putea fi disponibilizate.
Expansiunea grupului în China a fost încetinită, deși Dr. Hans-Joachim Körber, fostul director executiv, se referea la această țară ca la o « a doua casă ». Mai mult, cheltuielile grupului trebuie reduse cu 200 de milioane de euro, iar planurile de a intra pe piața din Indonezia cu magazinele de tip Cash & Carry au fost deja abandonate.
În primele trei luni ale acestui an, veniturile Metro Group au înregistrat o ușoară creștere, însă pierderile continuă să se acumuleze de câțiva ani buni. Pe piața germană, pierderile înregistrate de Metro Group s-au triplat, ajungând la 106 milioane de Euro, iar încasările datorate pieței din Europa de Vest au scăzut cu aproximativ 50 de milioane de Euro.
În ansamblu, situația este una destul de îngrijorătoare. Acest lucru se datorează faptului că atât magazinele Metro Cash & Carry, o importantă sursă de profit a grupului odinioară, cât și magazinele de produse electronice Media-Saturn, nu mai reușesc să echivaleze performanțele financiare cu care erau obișnuite.
Aceste aspecte nu prevestesc nimic bun, având în vedere evenimentele anterioare din domeniu. Un vechi proverb spunea: « Atunci când Dumnezeu vrea să distrugă câțiva retaileri, va începe înainte de toate să îi facă să se simtă nemulțumiți ».
Sursa: german-retail-blog
