Parteneriat Metro – Auchan: negocieri în comun cu furnizorii multinaționali, la nivel mondial

METRO GROUP și Grupul Auchan au anunţat azi, 23 octombrie, că încheie un parteneriat internațional în achiziții ce presupune: negocieri în comun, cu furnizorii multinaționali, la nivel mondial şi sourcing comun pentru produse marcă proprie nealimentare. Parteneriatul este în avantajul clienților şi devine efectiv din noiembrie 2014 pentru negocierile anului 2015.

Auchan-MetroAvând în vedere evoluția sectorului mondial la nivel de distribuție, METRO GROUP și Grupul Auchan încheie un acord care vizează crearea unui parteneriat internațional în achiziții. Această cooperare se bazează pe două acorduri care vor reuni atuurile complementare ale distribuitorului Grupul Auchan și ale activităților de vânzare en gros și de distribuție alimentară ale METRO GROUP : în primul rând, un acord de cooperare internațională care să permită negocierea în comun a condițiilor și a serviciilor specifice la nivel internațional pentru principalii furnizori multinaționali de produse de consum, la nivel mondial. În al doilea rând, un acord de sourcing internațional care va fi implementat pentru a permite achiziționarea în comun, la nivel mondial, de produse nealimentare pe care fiecare companie le va revinde individual sub formă de marcă proprie sau „no name”. Produsele electronice de masă sunt excluse din aceste două acorduri.

Parteneriatul agreat reunește pentru prima dată forța de achiziție a două societăți lider care prezintă două modele diferite de business și care au o complementaritate geografică ideală. „Suntem convinși că ambele noastre societăți vor avea de beneficiat în urma cooperării și a reunirii expertizelor”, a declarat Olaf Koch, PDG al grupului german METRO GROUP. „Dorim să punem în valoare punctele forte ale celor două companii cu scopul de a optimiza sinergiile în relația cu furnizorii noștri comuni și de a genera economii de cheltuieli, pe care vrem sa le utilizăm în favoarea clienților noștri”.

„Acest parteneriat strategic ne va permite să facem față provocărilor mondializării și a evoluției piețelor noastre de aprovizionare”, explică Vianney Mulliez, Președinte al Consiliului de administrație al Grupului Auchan. „Acest acord între doi actori majori ai sectorului reprezintă o bună oportunitate de dezvoltare comercială și de întărire a relațiilor noastre cu principalii noștri furnizori”. Prin intermediul acestui parteneriat strategic sunt așteptate câștiguri semnificative de eficacitate pe termen mediu și lung.

Furnizorii la care se raportează acest acord de cooperare internațională vor fi marii furnizori multinaționali prezenți pe piețe foarte concentrate. METRO GROUP și Grupul Auchan au ca obiectiv să își întărească poziția lor de negociere în raport cu acești actori, propunându-le servicii internaționale care vor fi în avantajul clienților celor două companii.

Acordul de cooperare internațională va intra în vigoare în luna noiembrie 2014 pentru negocierile anului 2015.

A doua dimensiune a parteneriatului este un acord de sourcing internațional referitor la achiziționarea în comun la nivel internațional a produselor no name. Fiecare parte le va revinde așa cum sunt, „no-name” sau sub formă de mărci proprii. Aceste produse sunt achiziționate în principal prin intermediul centralelor de achiziții situate in Hong Kong sau Shanghai de la furnizori importanți din Asia sau din Europa de Est.

Pe viitor, cele două părți vizează să achiziționeze în comun anumite produse nealimentare. Acest acord de sourcing internațional va permite celor două grupuri să ofere clienților săi produse inovative și de o calitate mai bună. Mulțumită acestui acord, METRO GROUP și Grupul Auchan se așteaptă să realizeze câștiguri de eficacitate, pe care vor să le utilizeze în beneficiul clienților lor, prin oferirea unor prețuri și mai avantajoase.

Acest parteneriat este inovator în sectorul distribuției internaționale deoarece combină forțele unui grup orientat în mod principal către vânzarea en gros cu cele ale unuia dintre liderii marii distribuții. Pe perimetrul acestui parteneriat, nu mai există astăzi niciun fel de concurență între Grupul Auchan și METRO GROUP ca și activități comerciale : activitatea de bază a Grupului Auchan este vânzarea cu amănuntul către persoane fizice a produselor de necesitate curentă, în timp ce METRO GROUP își desfășoară activitatea pe segmentul en gros către profesioniști, și nu este un actor al distribuției alimentare cu amănuntul decât în țări în care Grupul Auchan nu este prezent. Acesta este motivul care a determinat cele două grupuri să ia în considerare acest parteneriat, ce va reprezenta o sursă de creștere pentru ambele companii și care va avea un larg efect benefic pentru consumatori.

 În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Un comentariu la „Parteneriat Metro – Auchan: negocieri în comun cu furnizorii multinaționali, la nivel mondial”

  1. Pingback: Acordul de cooperare în achiziţii dintre METRO GROUP şi Grupul Auchan intră în vigoare şi în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *