Scădere cu 22% a profitului pentru Carrefour, în prima jumătate a anului

Retailerul francez Carrefour şi-a publicat azi rezultatele financiare, raportând o scădere cu 22% a profitului în prima jumătate a anului 2011, deşi vânzările grupului au fost în uşoară creştere, adică cu 2,3%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Retailerul a afirmat că se aştepta ca Europa să continuie, în linii mari, trendul descendent. Profitul operaţional a scăzut cu 40% numai în Franţa, dar rezultate slabe s-au înregistrat şi pe pieţele vest-europene, în special Grecia şi Italia. Compensaţia a venit de pe pieţele emergente, care au avut performanţe mai bune.

Retailerul a avertizat că, dacă la sfârşitul lui 2011 se va înregistra o scadere mai mare de 15%, acesta va lua decizia de a „tăia” preţurile, în încercarea de a inversa pierderile de cotă de piaţă, în Franţa, piaţa de origine şi în toată Europa.

În urma unei analize efectuate de Noël Prioux, directorul executiv Carrefour pentru Franţa, acesta a declarat că a declanşat implementarea unei noi strategii comerciale în Franţa, numită „Reset”. Aceasta îşi propune să „recâştige competitivitatea şi traficul în hipermarketuri” şi să se adapteze la „un mediu economic din ce în ce provocator”.

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *