Știri externe, pe scurt

Carrefour se extinde la început de an cu o nouă achiziţie în Italia, unde a preluat 6 magazine tip cash&carry, Gross Market, de la compania Gruppo Lombardini, toate magazinele fiind situate în nordul Italiei. Carrefour va rebrandui aceste magazine în Docks Market şi va ajunge la un număr de 20 de magazine deschise în Italia sub acest brand. Încă nu sunt disponibile detaliile financiare ale tranzactiei.

Vânzările retailerilor din Germania au avut de suferit şi în 2012, conform estimărilor preliminare ale Biroului Național de Statistică. Potrivit cifrelor inițiale de către agenție, vânzările totale din retail au crescut în 2012 cu 2,0%, în scădere cu 2,7% faţă de 2011.

Retailerul german Schwarz Group și-a prezentat planurile de extindere pentru Bulgaria. Managing Directorul Kaufland Bulgaria a declarat că lanțul de magazine Kaufland intenționează să deschidă doar două – trei unităţi noi în anul calendaristic 2013, înafară de lansarea apropiată a magazinului din Sandanski, în apropiere de graniţele cu Grecia şi Macedonia.

Prin contrast, reţeaua soră Lidl, va continua extinderea mult mai agresiv, atât în marile orașe, unde acesta are o prezență consolidată, precum și în localităţi inca-neexploatate. În prezent, Schwarz Group opereaza în Bulgaria 63 de magazine tip discount Lidl și 43 puncte de vânzare Kaufland.

Retailerul elveţian Coop (CH), operatorul magazinelor Selgros Cash&Carry, a anuntat rezultatele preliminare de vânzări pentru anul financiar 2012. Vanzarile nete au crescut cu numai 0,3%, la 27.8 miliarde de euro, ca urmare a climatului economic dificil, prețurilor în scădere cu 8,2% în unele din formatele sale, precum și o concurență intensă în Elveția şi în ţările unde retailerul este prezent. Grupul elveţian a operat 2.128 puncte de vânzare la sfârșitul anului 2012, cu 28 mai multe decât în 2011.

Sursa: Planet Retail

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,818 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail international » Știri externe, pe scurt
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: