Studiul a fost realizat de MEDNET Marketing Research Center pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 02 – 11 februarie 2011. Au fost intervievate telefonic 800 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 70 ani. Marja de eroare a studiului este ±3,46%.
Analizând datele obţinute pe categorii de vârstă, se observă faptul că 76.7% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de ani au cumpărat în ultimul an produse comercializate sub marca proprie a unui magazin, rata de achiziţionare înregistrată în cazul persoanelor în vârstă (56 – 70 ani) reducându-se la mai numai 32,7%.
47.1% dintre consumatorii de produse marcă privată consideră că raportul calitate–preţ al acestora este similar celui oferit de mărcile renumite, iar 15.7% le considera chiar mai bune.
Non consumatorii de mărci private fac aprecieri mai puţin favorabile, doar 27.8% dintre ei consideră raportul calitate-preţ ca fiind la fel cu cel al mărcilor renumite, în timp ce numai 10.8% le consideră a fi mai bune.
Preţul se dovedeşte a fi important şi foarte important pentru 61.6% dintre respondenţi în momentul luării deciziei de achiziţie a produselor marcă proprie. Cei care au afirmat acest lucru sunt respondenţii cu un venit mai mic de 700 lei de persoană şi care se declară afectaţi în mare şi foarte mare măsură de criza financiară.
Profilul celor care nu consideră preţul ca fiind important în alegerea mărcilor proprii (16.5%) este următorul: respondenţi cu un venit mai mare de 2000 lei de persoană şi care se declară afectaţi în mică şi foarte mică măsură de criza financiară.
Aşadar, mărcile proprii se adresează nu numai cumpărătorilor cu venituri mici, ci şi celor cu venituri medii şi mari. Acest lucru este ilustrat şi de faptul că mulţi retaileri şi-au diversificat în ultima vreme portofoliul de mărci proprii prin lansarea pe piaţă a unor mărci proprii premium, bio, high-quality care ţintesc un alt target decât mărcile proprii care aduc cel mai mic preţ de pe raft.
