Campania MasterCard Europe „Păstrează loc în portofel pentru ceea ce contează cu adevărat” a ajuns la final

Campania „Păstrează loc în portofel pentru ceea ce contează cu adevărat”, organizată de MasterCard Europe, împreună cu hipermarketurile Carrefour, real,-, cora şi Auchan, a ajuns la final, înregistrând rezultate peste aşteptări. Mai mult de 14.000 de persoane pe zi, atât din Bucureşti, cît şi din cele mai importante oraşe din ţară, au plătit cumpărăturile cu cardul lor MasterCard sau Maestro şi au participat la promoţie, la standul MasterCard.

„2 luni de campanie la nivel naţional, 42 de locaţii participante, 600 de promoteri implicaţi, peste 450.000 de participanţi, premii de 634.752,64 lei şi cele mai importante patru lanţuri de hipermarketuri din ţară – aşa se poate rezuma campania MasterCard, devenită deja tradiţie pentru noi. Din 2009 şi până acum, am crescut numărul locaţiilor, valoarea premiilor, dar şi numărul participanţilor, care, pe parcursul acestor trei ani, s-a triplat”, spune Ioana Gorgăneanu, Marketing Manager România şi Regiunea Balcanilor, MasterCard Europe.

Pe toată durata promoţiei, persoanele care au plătit cumpărăturile cu un card MasterCard sau Maestro, în oricare dintre cele patru lanţuri de hipermaketuri, au avut şansa să participe, indiferent de valoarea tranzacţiilor făcute. Premiile de anul acesta au constat în seturi de jocuri, albume foto şi seturi de magneţi de frigider, toate derivând din conceptul creativ al campaniei, care a pus în prim-plan ideea de familie.

Premiul cel mare a fost de 1.000 de lei, banii fiind viraţi direct pe cardurile câştigătorilor. Participanţii au avut şansa să câştige 168 de premii a câte 1.000 lei, câte 4 în fiecare dintre cele 42 de magazine. Posesorii de carduri MasterCard şi Maestro au fost recompensaţi cu aproximativ 85.000 de premii, a căror valoare totală a fost de 634.752,64 lei.

„Pentru al treilea an consecutiv, avem satisfacţia că am reuşit să punem pe roate o campanie cu un mecanism atrăgător, cu un concept creativ, care a stârnit interesul posesorilor de carduri MasterCard şi Maestro, dar şi cu un element nou în materie de promovare – am folosit serviciul de proximity sms, Location Based-Advertising, lansat de Vodafone. Prin intermediul său, clienţii au primit informaţii despre campanie, pe telefonul mobil, imediat ce ajungeau în apropierea magazinelor participante”, continuă Ioana Gorgăneanu.

Promoţia a avut loc în 42 de hipermarketuri Carrefour, real,-, cora şi Auchan, în cele mai importante 13 oraşe din ţară: Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu-Mureş, Timişoara, Baia-Mare, Drobeta şi Sibiu.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,963 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Campania MasterCard Europe „Păstrează loc în portofel pentru ceea ce contează cu adevărat” a ajuns la final
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: