Carrefour lansează site-ul de cumpărături online carrefour-online.ro

După primii paşi făcuţi în e-commerce-ul din România de către Metro, prin METRO Office Direct şi de către cora, prin coradigital.ro, un nou mare retailer – Carrefour – face aces pas lansând, în versiune beta, site-ul de cumpărături online carrefour-online.ro.

carrefour-online

Noul magazin online carrefour-online.ro comercializează peste 7.000 de produse, atât alimentare cât şi nealimentare, din sortiment lipsind însă produse specifice magazinelor obişnuite cum ar fi produsele electrocasnice, electronice, IT etc.

Serviciul este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din săptămână, iar plata se face prin intermediul PayU după crearea pe site a unui cont obişnuit de utilizator.

carrefour-online.ro se adresează deocamdată doar cumpărătorilor din Bucureşti şi zonele limitrofe, livrările făcându-se pentru o comanda minimă în valoare de 150 lei, iar taxa de transport este de 15 lei indiferent de adresa de livrare.

În România, Grupul Carrefour numără în prezent 112 magazine dintre care 24 hipermarket-uri Carrefour, 68 supermarket-uri Market şi 20 magazine de proximitate Express.

Până la această oră Carrefour Romania nu a făcut niciun comentariu pe marginea acestui subiect.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,988 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Carrefour lansează site-ul de cumpărături online carrefour-online.ro
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: