Grupul Carrefour România anunță intrarea în rețeaua Express a unui nou magazin de proximitate operat în regim de franciză, în orașul Brașov: Express RostCom Ion Creangă
Express RostCom Ion Creangă se află pe strada Ion Creangă nr. 17, Brașov, are o suprafață de 200 m² și însumează aproximativ 4.000 de produse.
Express combină profesionalismul angajaților și calitatea produselor din magazinele Carrefour, cu rapiditatea de cumpărare și caracterul personal al unui magazin de proximitate.
Conceptul de franciză propus de către Carrefour România permite partenerului care are o afacere de familie (1-3 magazine) sau o rețea de magazine să păstreze, să administreze și să își dezvolte această afacere. Afacerea este în continuare condusă de către proprietarul acesteia care este asistat în gestionarea magazinului de către Carrefour România.
Scopul Carrefour este de a menține specificitatea fiecărui comerț de proximitate, respectând rezultatul anilor de experiență a partenerilor săi și adăugând elementele Express distinctive pentru a întări și dezvolta ceea ce există deja.
Rețeaua numără în prezent 46 de magazine de proximitate Express, dintre care 11 unități în orașul Brașov, o unitate în Galați, trei unități în Giurgiu, o unitate în Satu Mare, opt unități în Bistrița Năsăud și 22 în București și Ilfov.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
