Concluzii twtpoll magazine preferate

Timp de doua zile, am facut o mica cercetare cu ajutorul simpaticului instrument twtpoll de la Twitter. Tema cercetarii a fost simpla : magazinele unde preferi sa-ti faci cumparaturile si motivatia care sta in spatele acestei preferinte. Nu a fost un numar foarte mare de respondeti, dar niste concluzii se pot trage.

La intrebarea : ” Care este magazinul tau preferat ?” au raspuns un numar de 67 de persoane iar la intrebarea : ” Care este motivul pentru care iti place acest magazin ? ” au fost 150 de raspunsuri, fiind o intrebare cu raspuns multiplu.

Carrefour Craciun

Mai intai de toate trebuie sa fac o precizare : din punct de vedere magazine, le-am pus pe cele mai importante, cu cea mai mare cota de piata si cu cea mai mare acoperire teritoriala, respectiv real, Carrefour, Cora, Auchan, Kaufland, Billa, Metro si Selgros. Aceste retele insumeaza o cota de piata de aproape 30 % din total comert cu bunuri de larg consum ( cifra este la nivelul anului 2008, dar va spun ca mare lucru nu s-a schimbat in 2009, din acest punct de vedere ). Daca tinem cont ca totalul comertului modern, din care fac parte si aceste retele, este de cca 40% din comertul cu bunuri de larg consum ( 60 % este reprezentat de comertul traditional ), ne dam seama ca acestea sunt cele mai reprezentative. Chiar nu puteam sa-i trec pe toti in twtpoll pentru ca s-ar fi denaturat mult scopul acestei cercetari. Stiu ca lipsesc discounterii sau supermarketurile, dar despre acestea presimt ca o sa vorbim mai mult anul asta, pentru ca o sa fie anul lor.

Bun. Marele castigator la capitolul magazine este Carrefour, cu un procent de 39 % in topul preferintelor voastre. Justificat, in mare parte, datorita faptului ca a fost primul hypermarket deschis in Romania si a ramas in constiinta multor cumparatori. Bineinteles ca mai sunt si alte motive, dar le voi aminti mai incolo.

Pe locul 2 in preferintele voastre si la distanta destul de mare, este Kaufland, cu 21 %, care a castigat teren – zic eu – mai ales anul acesta, datorita specificului, adica combinatia intre hypermarket si discounter ( multe branduri no name, la preturi mici ).

Pe locul 3 este Cora, cu 12 %, care desi are doar 3 locatii ( 2 in Bucuresti si una in Cluj ), a luat fata altor retele mult mai raspandite. Si Cora a ramas foarte mult in constiinta unor cumparatori pentru ca a fost al doilea mare hypermarket deschis in Romania si primul hypermarket gigant, daca ma pot exprima asa ( suprafata de vanzare de cca 12.000 mp ), mult mai aerisit decat Carrefour-ul.

Pe locul 4 este Auchan, cu 9 %. Acelasi format aerisit ca si Cora.

Aproape ca imi pare rau pentru real, situat in preferintele voastre pe locul 5, cu doar 7 %. La acoperirea teritoriala pe care o are si la diversitatea sortimentatiei prezenta la rafturile magazinelor, ma steptam sa fie, oricum, mai sus.

Pe ultimile locuri sunt in ordine : alte magazine decat cele prinse de mine in acest twtpoll ( 4% ), Bila si Metro ( cate 3 % ) si Selgros ( 1 % ). Nu ma asteptam ca Metro, si cu atat mai putin Selgros, sa fie printre magazinele voastre preferate, dat fiind specificul lor de revanzatori si care se adreseaza in principal magazinelor mai mici, in schimb la Billa ma asteptam la mai mult, dat fiind formatul foarte prietenos al magazinului.

Trecand la a doua intrebare, respectiv care este motivatia pentru care iti place magazinul pe care l-ai votat, nu sunt foarte multe surprize. Locatia, adica apropierea magazinului de casa si sortimentatia bogata, sunt motivele cele mai intalnite in preferinta voastra pentru un magazin ( fiecare cu cate 19 % ). Dat fiind timpul, din ce in ce mai scurt, pe care il avem la dispozitie, preferam o locatie aproape de casa si in care sa gasim la un loc tot ce ne trebuie. La fel nu este surprinzator faptul ca preferam un magazin pentru ca are produse cu un raport calitate/pret foarte bun ( 14 % ). Mai ales azi (!! ). Surprinzator poate fi aspectul ca pentru multi dintre voi conteaza modul in care este organizat magazinul ( 13 % ) fata de motivatia preturilor mici ( 11 % ). Asta poate fi surprinzator. Dar poate sa nu fie surprinzator, dar fiind faptul ca o aranjare judicioasa a magazinului si o mercantizare buna poate fi mai de confort decat un pret mic. Asadar calitatea excursiei de cumparare conteaza !

Astea sunt cele mai importante motivatii pentru a cumpara dintr-un magazin anume, pentru ca altele precum : aspectul atractiv al magazinului, amabilitatea angajatilor, promotiile interesante si prospetimea produselor ar trebui sa fie conditii si stari de fapt obligatorii pentru orice magazin.

Multumesc celor care au votat si celor care au popularizat acest twtpoll si recomand tuturor sa foloseasca acest instrument pentru ca este o experienta foarte interesanta 🙂

Depositphotos

4 comentarii la „Concluzii twtpoll magazine preferate”

  1. Pingback: Tweets that mention Concluzii twtpoll magazine preferate | TRI CONSULTANCE servicii de merchandising si listare in Key Accounts, retail & FMCG -- Topsy.com

  2. Pingback: uberVU - social comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *