Construcția proiectului Coresi din Brașov este finalizată în proporție de 60%

Coresi Shopping Resort, proiect dezvoltat în Braşov de către Immochan România – divizia imobiliară aparţinând Auchan România –  este construit în proporţie de 60%; 35 de milioane de euro, din bugetul total de 60 de milioane de euro, au fost deja investiţi.

CORESI 1Coresi va găzdui un hipermarket Auchan cu o suprafaţă de vânzare de 13.300 de metri pătraţi şi o galerie comercială cu o suprafaţă închiriabilă de 32.000 de metri pătraţi şi o lungime de 650 de metri. Complexul va fi deservit de un spaţiu de parcare ce include 2.400 de locuri.

”Suntem în grafic cu construcţia Coresi şi ne menţinem promisiunea de a deschide oficial shopping resortul în primul trimestru al anului 2015. Proiectul este construit în proporţie de aproape două treimi şi în perioada următoare ne vom concentra atenţia pentru a face din Coresi un centru al experienţelor pentru întreaga familie”, declară Tatian Diaconu, Director General al Immochan România.

Lucrările la cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România sunt în plină desfăşurare. Cele mai avansate lucrări sunt în spaţiul destinat hipermarketului, unde echipele execută lucrările de închidere şi cele pentru instalaţii. Stadiul lucrărilor la galerie este asemănător, iar în zona de divertisment şi în cea de food court se lucrează intens la finalizarea structurii, fiind deja demarate planurile de punere în practică pentru închideri şi instalaţii.

În spaţiul rezervat parcării au loc lucrări de demolare şi compactare a materialelor, în vreme ce în zona de spaţii verzi este pregătit terenul pentru intervenţia peisagiştilor şi se adaptează suprafaţa pentru locurile care vor fi dedicate activităţilor sportive. Coresi Shopping Resort va ocupa aproximativ 25% din suprafaţa totală a terenului deţinut de Immnochan la Braşov.

10.400 metri cubi de beton rezultat din fundaţiile şi platformele existente a fost concasat şi reutilizat în proporţie de 100% pentru terasamente. Pentru construcţia Coresi au fost excavaţi 50.300 mc de pământ, 56.700 mc de pământ au fost compactaţi, 2.800 mc de beton au fost turnaţi în fundaţii; s-au folosit 4.080 mc de beton prefabricat şi 1.850 tone de confecţie metalică.

Pentru locuitorii Braşovului activitatea din zona şantierului Coresi este vizibilă şi pe vechiul gard al fostei uzine Tractorul, o suprafaţă de circa 1.000 mp din acesta fiind revalorizat de cinci artişti studenţi la UNARTE.

Odată finalizată construcţia vor fi demarate lucrările de amenajare a spaţiilor, iar galeria va găzdui în cele circa 130 de magazine deopotrivă nume internaţionale dar şi locale. 70% din suprafaţa Coresi este deja închiriată de branduri precum: Zara, Massimo Dutti, Berska, Pull &Bear, Stradivarius, Oysho, Mim, Kenvelo, Tom Taylor, Time Out, Lee Cooper, Brioche Doree, Flanco, Decimas, Sabrini, Yves Rocher, Profihair shop, TUI Travel, Come Back Coffee, MOA, Arsis – Vodafone, Inmedio şi Sensiblu.

”Ne dorim să atragem mai mulţi retaileri străini pe piaţa românească, deopotrivă pentru a diversifica oferta dar şi pentru a aduce un nou suflu în comerţul local. Ne aflăm în discuţii avansate cu câteva reţele de retail cu operaţiuni la nivel european şi ne dorim să putem completa experienţa de shoping a braşovenilor şi a locuitorilor din întreaga regiune”, adaugă Tatian Diaconu, Director General al Immochan România.

Immochan Romania are patru direcţii de business: dezvoltarea de proiecte imobiliare în parteneriat cu hipermarketurile Auchan; leasing pentru galeriile comerciale şi a retail park-urilor; activităţi de property management pentru galeriile comerciale şi valorizare patrimonială a proprietăţilor grupului Auchan. Immochan România are în acest moment în dezvoltare două proiecte: Coresi Braşov şi un centru comercial în Drumul Taberei, Bucureşti, valoarea totală a investiţiilor fiind de 120 de milioane de euro.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Un comentariu la „Construcția proiectului Coresi din Brașov este finalizată în proporție de 60%”

  1. Pingback: Sinteza săptămânii 21 - 25 iulie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *