cora Alexandriei, un nou centru comercial verde

Pentru construirea noul centru cora Alexandriei inaugurat ieri, 27 noiembrie 2012,  s-au folosit mai multe sisteme și idei inovative pentru protejarea mediului, așa încât magazinul a primit certificarea BREEAM (www.breeam.org) de construcție verde de clasa A.

Inovațiile au fost folosite atât la construcția propriu zisă a centrului comercial, cât și la echipamentele de exploatare a spațiului, după cum urmează:

  1. Pentru iluminare au fost montate 150 de tuburi solare care captează lumina naturală și o redistribuie la interior fără a crea efect de seră. Tuburile solare pot asigura pe timp de zi, 100% din lumina necesară spațiului de birouri și 50% din lumina necesară suprafeței de vânzare.Pentru iluminarea ariei vânzare au fost montate mai aproape de sol, corpuri de iluminat care consumă cu 30% mai puțină energie decât tuburile folosite în mod normal și LED-uri în loc de becuri incandescente, care au față de acestea din urmă un consum cu 50% mai mic. Dispersia luminii este mai bună, iar consumul de energie este astfel redus.Totemurile și firmele luminoase folosesc LED-uri care consumă cu 50% mai puțină energie și au o durată de viață mai lungă.

    Pereții fațadelor au o termoizolație de 15 cm grosime, iar acoperisul de 20 de cm – aproape dublu față de construcțiile curente, ceea ce va duce la reducerea cu cel puțin 30% a energiei pentru exploatarea centrului comercial. Subsolul are o termoizolație suplimentara de 10 cm care reduce la minim pierderile de energie.

    Există recuperatoare de căldură montate pe sistemele de aer condiționat care extrag aproape 90% din căldura aerului degajat de acestea la exterior și o refolosesc pentru sistemele de încălzire pe timpul iernii sau ca sursa de energie pentru a produce aer rece pe timp de vară.

    Apa caldă a toaletelor se produce cu ajutorul panourilor solare și a recuperatoarelor de căldură. Consumul de apă este optimizat cu senzori. Uscătoarele de mâini din toalete sunt de tip air blade și economisesc energie.

    Coridorul galeriei este ventilat natural grație unui sistem de trape și alte elemente de închidere și deschidere care permite circularea și împrospătarea aerului.

    Travelatoarele au variator de viteză pentru economisirea energiei.

    Suprafețele vitrate sunt tratate special, permițând o pierdere mică de temperatură pe timpul iernii și o încălzire redusă pe timpul verii.

    La intrări există perdele de aer care reduc pierderea de căldură în timpul iernii sau încălzirea pe timpul verii. Tot la intrări sunt prevazute zone tampon, încăperi care asigură o pierdere de energie minimă. Demisolul este izolat de asemenea cu perdele de aer.

    Zona de livrare este izolată de zona de frig, reducându-se pierderile de energie.

    Izolarea termică a ușilor exterioare este cu 50% mai mare ca ușile exterioare obișnuite.

    Clădirea este prevăzută cu un Sistem Informatizat de Gestiune, un fel de creier electronic prin care sunt controlate în timp real toate instalațiile, așa încât în orice moment se poate eficientiza consumul.

    Sisteme moderne de protecție a mediului

    Apa de ploaie este colectată într-un rezervor de 300 m3 (aproximativ 18 camioane cisternă) și utilizată pentru udarea spațiilor verzi.

    Apele uzate sunt tratate, în funcșie de factorul de poluare, de separatoare de hidrocarburi sau separatoare de grăsimi și stații de tratare. Apa evacuată astfel în mediu are puritatea apei de râu.

    În spatele magazinului există un sistem de compost unde se depozitează deșeurile vegetale care se transformă în îngrășământ natural pentru spațiile verzi.

    Cablurile electrice sunt halogen free.

    Izolațiile tubulaturilor, lâna minerală a fațadelor și acoperișurilor sunt eco friendly.

    Dala subsolului este din beton mozaicat, tratat așa încât să reziste la agresiuni mari și să se poată întreține la costuri reduse.

    Pardoseala coridorului galeriei este din gresie compozită cu grad superior de rezistență.

    Există și un sistem informatic de protecție împotriva incendiilor care detectează imediat în ce zonă există fum, așa încât pompierii să intervină direct acolo. După ce este detectat fumul, se dă alarma, se oprește climatizarea pentru ca fumul să nu pătrundă și în alte încăperi, se pornesc ventilatoarele care evacuează fumul, iar splinkerele speciale formează o perdea de apă care scade imediat temperatura aerului.

    Contractorii principali sunt certificați ISO 14 001 pentru protecția mediului.

     

Nou pe site! Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,824 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » cora Alexandriei, un nou centru comercial verde
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: