Cora continuă în România și dezvoltă puternic segmentul online

Cora reconfirmă angajamentul față de România, o piață pe care a performat din 2003 până în prezent și în care va continua să investească. Anul acesta, la Constanța, unul din orașele-cheie pentru companie, va fi dublată suprafața magazinului Cora City Park, compania analizând în prezent și alte oportunități de extindere.

Cora„Anul 2015 a fost un an bun pentru noi, iar rezultatele ne motivează și ne obligă în același timp să menținem performanța. La Constanța avem două magazine și am decis să extindem magazinul situat în centru comercial City Park pentru a oferi o experiență plăcută la cumpărături constănțenilor și turiștilor care vin pe Litoral”, a spus Philippe Lejeune, CEO Cora România.

În premieră pentru România, Cora va dezvolta puternic și shopping-ul online astfel încât clienții vor putea să cumpere, printr-un singur click, tot ceea ce doresc din magazinele fizice. Practic, oferta din hipermarketurile clasice va fi disponibilă și online, așa cum se întâmplă în retailul modern din Europa.

Pentru început, magazinul virtual va avea peste 30.000 de produse, urmând ca până la sfârșitul anului să fie disponibile spre vânzare, online, peste 50.000 de produse.

Mall-ul reducerilor la Flanco (19 – 24 februarie)

„Este o premieră pentru retailul românesc ca toate produsele din hipermarketuri să poată fi achiziționate și pe Internet. Practic, hipermarketul virtual Cora este o copie a celui clasic. Anul acesta, așadar, dezvoltăm acest segment, mizând pe interesul crescut al românilor pentru online, care se înscrie în tendințele europene”, a mai  spus Philippe Lejeune.

Cora – serviciile coraDrive.ro se extind

Cora România va dezvolta, de asemenea, serviciile CoraDrive prin deschiderea, anul acesta, a trei noi puncte –  la magazinele Pantelimon, Sun Plaza și Alexandriei, din București – și va continua să investească în modernizarea și optimizarea activității rețelei de hipermarketuri.

„Investim continuu și în profesionalizarea echipei și în optimizarea serviciilor pentru că preocuparea noastră principală este să oferim produse de cea mai bună calitate, în condiții de maximă siguranță alimentară. Suntem prezenţi în România din 2003 și mă bucur să văd că am reușit să formăm o echipă de profesioniști, capabilă să facă față exigențelor oricărui consumator”, a spus Thierry Destailleur, Director de Operațiuni Cora România.

cora România, parte a Grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai puternice branduri de retail. Grupul activează din 2003 în România, în prezent operând prin intermediul a 11 hipermarket-uri, patru în București și șapte în țară. Din 2013 cora a lansat platforma coradrive.ro, fiind primul mare retailer cu livrare tip drive din România.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Un comentariu la „Cora continuă în România și dezvoltă puternic segmentul online”

  1. Pingback: Cora relansează magazinul online și îl mută de www.pe cora.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *