Ediția 2012 a campaniei „Profi te premiază!” și-a desemnat câștigătorii

Astăzi, 5 decembrie 2012, au fost prezentate oficial numele celor 252 de școli câștigătoare ale campaniei “PROFI te premiază!” ediția 2012.  Prezentarea a avut loc în cadrul unei ceremonii de premiere care a reunit în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București reprezentanți ai magazinelor PROFI și ai Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), sute de directori de școală, elevi și părinți din toată țara, parteneri de campanie și jurnalisti.

“PROFI te premiază!” ediția 2012  a declanșat atât entuziasmul instituțiilor școlare, cât și o concurență puternică între ele, aspect reflectat  de numărul impresionant de voturi înregistrate: 1.294.271 de tichete înscrise și 142.528.412 de puncte acordate la nivel național.

Am lansat campania “PROFI te premiază!” din dorința de a sprijini comunitățile în care suntem prezenți zi de zi prin magazinele noastre”, a declarat Pawel Musial, Directorul General al companiei PROFI Rom Food. “Avem convingerea ca cele 3632 calculatoare si 226 de videproiectoare donate școlilor în acești doi ani  an sporesc șansele unui viitor de succes pentru câteva sute de mii de copiii care locuiesc și se formează în vecinatatea magazinelor noastre”.

Campania de responsabilitate socială “Profi te premiază!” s-a desfășurat și în acest an în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în perioada 13 august-15 noiembrie; fiecare dintre cele 126 de magazine PROFI existente la momentul lansării ei a  decernat câte un premiu întâi (o rețea compusă din 15 netbook-uri, un laptop și un router WiFi) și un premiu doi (un videoproiector).

Numele unităților câștigătoare a fost decis prin vot de către cei care frecventează magazinele PROFI și, în premieră, campania din acest an a inclus o caravană națională care a permis școlilor să demonstreze talentele și abilitățile elevilor lor, în încercarea de a obține voturile cât mai multor susținători.

Nou pe site! Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,963 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Ediția 2012 a campaniei „Profi te premiază!” și-a desemnat câștigătorii
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: