Kaufland trece pragul de 1 milion de fani pe pagina de Facebook și lansează primul videoclip realizat cu ajutorul comunității

Kaufland a ajuns la peste 1 milion de fani pe pagina de Facebook, ocazie cu care a publicat primul videoclip făcut împreună cu comunitatea de pe această reţea socială.

Kaufland este al doilea retailer, după Lidl, care trece pragul de 1 milion de fani pe pagina de Facebook, iar asta se datorează şi faptului că cei doi retaileri au echipă de Social Media dedicată.

Kaufland 1 milion

 

Videoclipul îl puteţi urmări AICI.

Astfel, cu câteva zile înainte de filmări, fanii au fost provocați să răspundă pe Facebook la întrebări despre cum se bucură când sunt fericiți, cu ce ar jongla de fericire, care li se pare cel mai fresh miros. Răspunsurile lor au fost integrate în videoclip: astfel, dansatorul plutește pentru că așa au zis fanii, jonglează cu un măr și miroase parfumul fresh al unei portocale, cel mai fresh fruct, conform părerii acestora.

Videoclipul a fost realizat de echipa online a Kaufland împreună cu regizorul Cătălin Bugean și o echipă de peste 30 specialiști, incluzând un dansator profesionist, coregraf și alpiniști utilitari.

“Pagina comunității noastre de Facebook este în primul rând un loc de întâlnire virtual pentru prieteni, de aceea conceptul clipului a pornit firesc: hai să contribuim CU TOȚII la bucuria de a avea aici 1 milion de prieteni – atât noi, cât și fanii paginii. În online avem un dialog permanent cu clienții noştri, de aceea am construit o comunitate în care fiecare contribuie cu ceva și are de învățat: noi de la clienți, ei la rândul lor de la noi, iar uneori se întâmplă ca un client să ofere sfaturi altui client – astfel conversația se continuă într-un mod autentic. Sărbătorim că am depășit pragul de 1 milion de prieteni prin acest videoclip la care au contribuit cu toții, fără să știe, și cărora le mulțumim”, declară Alexandra Cîrstea, Șef Departament Online, Kaufland România.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în șapte țări. Kaufland operează 113 magazine în România.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,857 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Kaufland trece pragul de 1 milion de fani pe pagina de Facebook și lansează primul videoclip realizat cu ajutorul comunității
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: