Lidl construieşte un nou sediu de birouri într-un parteneriat „verde” cu Skanska, dezvoltatorul și constructorul de clădiri ecologice de birouri. Noul sediu al retailerului va fi situat în nordul capitalei, în zona Băneasa, și va avea o suprafață de aproximativ 12.500 mp dedicați clădirii de birouri și 2.400 mp pentru un nou magazin Lidl.
Noul sediu central Lidl va fi una dintre cele mai sustenabile clădiri din București, structurată în două corpuri separate, cu 4, respectiv 6 etaje, ambele beneficiind de caracteristici energetice de clasa A. Lucrările pentru noul sediu central au început din luna ianuarie 2016, având ca termen estimativ de finalizare luna mai a anului 2017.
Credit Foto: shutterstock.com
Pentru construcția noului sediu central se vor implementa soluții și tehnologii moderne care ating cele mai înalte standarde de eficiență energetică. Procesul de execuție ales vizează obținerea unei clădiri sustenabile, prin reducerea consumului de energie, a emisiilor, amprentei de CO2 și, implicit, a impactului asupra mediului înconjurător. Măsurarea performanțelor proiectului se va face conform sistemul britanic de evaluare a clădirilor sustenabile BREEAM – cea mai înaltă certificare ecologică pentru măsurarea impactului clădirilor asupra mediului.
Se apropie Campionatul European de Fotbal – Televizoare peste aşteptări
„Este un proiect inovator și complex, prin folosirea unora dintre cele mai avansate tehnologii din domeniul construcțiilor. Ansamblul de clădiri care acomodează atât sediul nou de birouri, cât și un magazin, este proiectat și certificat pentru a fi cât mai eco-friendly. Pe lângă utilizarea unor materiale de construcții ecologice sau chiar naturale ori reciclate, procesul de execuție în sine este, de asemenea, în conformitate cu normele cele mai ridicate de protecție a mediului. Continuăm astfel demersul nostru spre sustenabilitate, printr-o dezvoltare imobiliară durabilă.”, a declarat Ionuț Vasiu, Directorul Departamentului Central Imobiliare Lidl România.
În cadrul procesului de execuție, realizat de Skanska România, vor fi implementate tehnologii ce folosesc refrigerant natural sau instalații de încălzire ce utilizează energia geotermală. Vor fi încorporate panouri fotovoltaice, pentru a putea beneficia de energia solară și, tot în vederea economisirii energiei, va fi utilizat un sistem de iluminat pe bază de LED-uri.
Lidl: Un element util pentru clădirile de birouri va fi prezența surselor de încărcare pentru mașinile electrice.
“Această colaborare reprezintă o oportunitate semnificativă pentru divizia de construcții Skanska în România. Chiar dacă suntem un jucător tânăr pe piața românească, avem o filosofie de afaceri solidă la nivel global, fiind în același timp atenți la contextul local. Skanska și Lidl împărtășesc aceeași viziune asupra durabilității, sănătății, siguranței și eticii și suntem încrezători că acest proiect va fi unul de referință pentru ambele companii.”, a declarat Richard Burleigh, Președintele Skanska Construction România și Ungaria.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Pingback: Retail & FMCG - sinteza săptămânii 7 - 11 martie 2016
Pingback: Lidl deschide un magazin la Rădăuți, iar rețeaua sa se apropie de 200 de unități