Lidl își extinde rețeaua din România cu trei magazine noi, ajungând la 261 de unități

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea a trei magazine noi, pe data de 5 decembrie: unul în București, unul în Negrești-Oaș,  județul Satu-Mare, iar cel de-al treilea în Botoșani.

LidlAstfel, rețeaua Lidl ajunge la 261 de unități. Noua unitate din București este situată pe Calea Rahovei, Nr. 284, sector 5, unitatea din Negrești-Oaș, prima din localitate, este situată pe Strada Victoriei, Nr. 142-146, iar unitatea din Botoșani se află  pe Strada Ștefan cel Mare, Nr. 10.

În linie cu strategia sa de sustenabilitate, Lidl își dezvoltă rețeaua de magazine adoptând soluții pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Astfel, prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcţiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, magazinele noi dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. De exemplu, atât în magazinul din București, cât şi în cele din localitatea Negrești-Oaș și Botoșani sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație. 

Ca parte a strategiei de sustenabilitate a companiei, magazinul din București dispune și de un acoperiș verde cu o suprafață de 653 m2. Acesta oferă o serie de avantaje în ceea ce privește protecția mediului înconjurător, precum îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, prin menținerea unei temperaturi constante pe parcursul întregului an. Totodată, acoperișul verde are rolul de a reduce efectul de seră, prin absorbția prafului și a dioxidului de carbon și echilibrarea nivelului de oxigen. Mai mult, vegetația amplasată pe acoperiș are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, și de a reduce în același timp cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare. 

Fiecare dintre cele 3 magazine are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m2, iar în fiecare dintre acestea vor lucra peste 20 de angajați. 

Unitatea din București va pune la dispoziția clienților 128 de locuri de parcare iar orarul său de funcționare va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminica între 8:00 și 21:00.

Magazinul din Negrești-Oaș este prima unitate Lidl din localitate și dispune de 110 locuri de parcare. Acesta va funcționa de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminica între 8:00 și 20:00. 

Magazinul din Botoșani dispune de peste 100 locuri de parcare, orarul de funcționare fiind  de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00 și duminică între 8:00 și 20:00. Ca parte a strategiei de sustenabilitate a companiei, Lidl optimizează în mod constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună. Atunci când anumite magazine nu mai corespund standardelor Lidl, acestea sunt înlocuite cu unități noi. Astfel, noul magazin Lidl de pe Strada Ștefan cel Mare, Nr. 10 înlocuiește magazinul Lidl de pe Bd. Mihai Eminescu, care se închide începând cu 4 decembrie. 

Deschiderea noilor unități îi așteaptă pe clienți cu promoții speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. 

Inaugurările continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă. În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România. 

Lidl

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 287.000 de angajați, dintre care peste 6.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 260 de magazine și 5 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.   

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 7,070 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Lidl își extinde rețeaua din România cu trei magazine noi, ajungând la 261 de unități
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: