Lidl Romania continuă campania umanitară „Zâmbet de copil”

Lidl România desfășoară, pentru al doilea an consecutiv, campania socială “Zâmbet de copil”, prin intermediul căreia își propune colectarea fondurilor necesare pentru oferirea meselor copiilor defavorizaţi din România.

Sumele de bani astfel obținute vor fi oferite Organizației Salvați Copiii și vor fi direcţionate pentru asigurarea hranei zilnice pentru copiii care participă la programele desfăşurate în centrele educaţionale ale organizaţiei. Anul acesta, campania se desfășoară în perioada 06.12.2012 – 07.01.2013, în toate magazinele Lidl din țară. Donațiile se pot face în urnele special amenajate care se află în dreptul fiecărei case de marcat.

 Campania “Zâmbet de copil” a debutat anul trecut, în decembrie, cu proiectul «Participă la miracolul de Crăciun». În cadrul acestuia, Lidl a reușit să strângă, cu ajutorul clienților și angajaților companiei, peste 150.000 lei, sumă care a ajuns la 200 de copii din centrele educaționale Salvați Copiii. Aceștia au beneficiat de o masă zilnică timp de 3 luni (în total, au fost oferite 13.200 mese), iar 500 de familii au primit pachete constând în alimente de bază și produse igienico-sanitare de primă necesitate.

“Succesul campaniei de anul trecut ne-a oferit încrederea că vom reuși să ajutăm împreună cel puțin la fel de mulți copii. Ne-am bucurat să vedem ca există foarte mulți clienţi care doresc să aducă un zâmbet pe buzele copiilor din centrele organizației Salvați Copiii și sperăm ca anul acesta să putem oferi mai multe mese copiilor sau de ce nu, să ajutăm un număr mai mare de copii”, a declarat Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl România.

Prin campania „Zâmbet de copil”, Lidl România, în parteneriat cu Salvați Copiii, vizează combaterea sărăciei în rândul copiilor. Criza economică împinge tot mai mulţi copii către pragul de risc de sărăcie şi marginalizare socială. În 2011, 49,1% dintre 1 copiii români se aflau în această zonă de risc, în creştere faţă de anul 2010, când se înregistrau 48,7% . Îngrijorător este faptul că 25,5% dintre copiii români trăiesc deja în sărăcie. Astfel, ţara noastră se află pe primul loc, cu cel mai mare procentaj al copiilor săraci, urmată fiind de SUA (23,1%), Letonia (18,7%) şi Bulgaria (17,8).

 

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,824 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Lidl Romania continuă campania umanitară „Zâmbet de copil”
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: