
Conform planificărilor iniţiale, lucrările de construcţie a centrului comercial PLOIEŞTI SHOPPING CITY vor fi finalizate până la jumătatea lunii noiembrie 2012. Până în prezent, a fost finalizată structura de rezistenţă, acoperişul şi pardoseala sunt aproape gata, iar lucrările la partea de instalaţii sunt în plină desfăşurare.
PLOIEŞTI SHOPPING CITY va beneficia de spaţii generoase, distribuite în mod echilibrat și le promite vizitatorilor cea mai complexă şi atractivă zonă de petrecere a timpului liber din regiune, cu 12 săli de proiecţie, operate de Cinema City, completată cu locuri de joacă destinate celor mici, o zonă de food court cu restaurante cu specific românesc şi internaţional, precum şi săli de bowling şi billiard, dar şi un cazino.
„Hypermarketul Carrefour Ploiești s-a deschis pe 19 octombrie 2005 și de atunci suntem foarte mulțumiți de rezultatele sale. Conform studiilor, reiese că locuitorii din județul Prahova ne consideră locul preferat de unde să-și facă cumpărăturile.” a declarat Francois Melchior de Polignac, directorul general Carrefour România.


