Mega Image deschide un nou concept de magazin – Gusturi Românești

Mega Image deschide primul magazin Gusturi Românești, un nou concept de magazin care va oferi consumatorilor o gamă extinsă de produse cu specific românesc, realizate după rețete tradiționale, autentice și recunoscute pentru calitatea și expertiza fiecărei zone a țării.

GUSTURI-ROMANESTI-1

La 6 ani de la lansarea pe piață a brandului Gusturi Românești,  Mega Image mai face un pas în strategia sa și își extinde portofoliul de branduri de magazin cu unul autentic, unic pe piața retailerilor internaționali, care reunește toate produsele lansate sub acest brand.

Cu un design interior inspirat din elemente tradiționale românești, magazinul Gusturi Românești este amplasat pe Bulevardul Ion Mihalache, nr. 104 și include o selecție de 380 de produse din peste 10 categorii diverse precum: fructe și legume, lactate și brânzeturi, delicatese, congelate, carne proaspătă, panificație, produse culinare, dulciuri, produse pentru mic dejun, băuturi și artizanat..

„Lansarea Gusturi Românești este o continuare firească a angajamentului pe care ni l-am asumat în direcția dezvoltării segmentului de produse tradiționale, în special a mărcii Gusturi Românești. Este mai mult decât un magazin, este o experiență în care clienții vor regăsi gusturi de mult uitate sau gusturi tradiționale. În plus, prin acestă deschidere ne îndeplinim planul pe care ni l-am propus prin preluarea rețelei Angst, de a oferi în continuare clienților un loc unde vor regăsi produse românești de calitate”, a declarat Xavier Piesvaux, director General al Mega Image.

Pe lângă produsele Gusturi Românești, în magazin vor fi disponibile și alte mărci de produse tradiționale de cea mai bună calitate și de asemenea va exista o insulă Angst unde vor fi comercializate în special produse ce au consacrat acest brand.

Sortimentația din magazin va respecta și sezonalitatea locală a produselor: în această perioadă spre exemplu veți regăsi în magazin numai legumele românești de sezon, urmând ca din Mai – Iunie să se extindă sortimentația cu mai multe fructe și legume Gusturi Românești.” a declarat Adrian Nicolaescu, director Marketing al Mega Image.

În viitorul apropiat, Mega Image intenționează să deschidă încă două magazine Gusturi Românești, pe strada D.I. Mendeleev și la Piața Domenii în locul fostelor magazine Angst.

„Mega Image este retailerul cu cea mai mare vechime de pe piață în România și de 20 de ani angajamentul companiei este de a oferi cea mai bună selecție de produse și concepte potrivite consumatorului român; răspundem nevoilor consumatorilor noștri și comunităților din care fac parte magazinele noastre, magazinul Gusturi Românești fiind un bun exemplu” a declarat Mihai Spulber, Director Operațional al Mega Image.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,864 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Mega Image deschide un nou concept de magazin – Gusturi Românești

Spune-ți părerea

  1. […] Mega Image deschide un nou concept de magazin – Gusturi Românești […]

    Răspunde
  2. […] Image a deschis pe 9 aprilie 2015 primul magazin Gusturi Românești, un nou concept de magazin care va oferă consumatorilor o gamă extinsă de produse cu specific […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: