Produsele membrilor Asociaţiei Bio România sunt listate, începând cu data de 30 octombrie, în toate cele 24 de hipermarketuri „Carrefour” din țară, urmând ca în perioada următoare acestea să fie făcute disponibile în cât mai multe magazine de tip Market.

Micii fermieri bio, membri ai Asociației Bio România, au fost prezenți în număr mare în acest an în cadrul Salonului Eco Agricultura, aducând produse alimentare variate, certificate ecologic. Asociația Bio România a organizat în parteneriat cu Romexpo Salonul Eco Agricultura, deschis pe întreaga perioadă a târgului INDAGRA 2013. Cu o puternică latură internațională și în parteneriat cu Carrefour România, anul acesta Salonul numără peste 50 de expozanți, desfășurându-se pe o suprafață de peste 400 metri pătrați. Salonul Eco Agricultura a fost pe data de 30 octombrie 2013.
Tot ieri, Asociația Interprofesională Bio România și Federația Națională a Agriculturii Biologice din Franța (FNAB) au semnat o declarație de intenție privind agricultura ecologică în cadrul celei de-a 5-a ediții a Romanian Organic Forum. Declarația are ca scop schimbul de experiență și de bune practici între cele două organizații semnatare și participarea reciprocă la târguri și acțiuni de promovare specifice.
În România, Grupul Carrefour numără 142 magazine dintre care 24 hipermarket-uri „Carrefour”, 73 supermarket-uri „Market”, 44 magazine de proximitate „Express” și un website de comerț online: www.carrefour-online.ro.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
În perioada noiembrie – decembrie 2013, campaniile de publicitate de pe site-ul retail-FMCG.ro vor avea discounturi semnificative. Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.
Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.



Pingback: Produse bio noi listate în hipermarketurile Carrefour