Produsele congelate „Steak Hachés” din Franța nu au fost puse în vânzare la Lidl România

În Franţa, autorităţile competente investighează suspiciunea că produsul congelat „Steak Hachés“ (biftec de carne tocată) ar putea să fi cauzat contaminarea cu bacteria E.coli a mai multor persoane din nordul Franţei.

Potrivit declaraţiei autorităţii franceze, nu există însă nicio legătură între actualele contaminări din nordul Franţei şi cazurile de contaminare cu bacteria EHEC din Germania.

În prezent nu există indicii clare că produsul producătorului francez poate într‐adevăr să cauzeze o contaminare cu E.coli.

În cazul produsului este vorba de un pachet de zece biftecuri de carne tocată ale producătorului francez SEB din Saint Dizier, cu denumirea „10 Steaks Hachés, 100% pur Boeuf, Surgelés“ (10 biftecuri de carne tocată, 100% pur vită, congelate). Furnizorul SEB a livrat acest produs mai multor comercianţi de produse alimentare din Franţa.

Lidl România face următoarea precizare:

Produsul congelat Steak Hachés (biftec de carne tocată) al producătorului francez SEB din Saint Dizier nu a fost niciodată pus în vânzare la Lidl România.

 

 

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *