ZaharulOradea

Real lansează conceptul „Bazarul Condimentelor”

Real,- Hypermarket a lansat conceptul „Bazarul Condimentelor”. Proiectul a fost gândit iniţial sub formă de proiect-pilot în 2010, dar a fost reconfigurat şi extins, datorită reacţiilor pozitive primite din partea clienţilor.

Noul concept propune o experienţă de cumpărături îmbunătăţită și o prezentare prietenoasă care oferă clienţilor ocazia achiziţiei de condimente la vrac, în cantităţile dorite şi la preţuri fără concurenţă.

Noul concept al „Bazarului Condimentelor” este implementat la 3 magazine: Bucureşti Pallady, Ploieşti şi Galaţi iar în perioada imediat următoare vor fi finalizate amenajările la magazinul Constanţa Sud.

Proiectul-pilot, la real,- Pallady, a avut un succes extraordinar, ceea ce ne-a încurajat să începem implementarea lui în toată reţeaua. Pe lângă posibilitatea cumpărării la vrac a condimentelor, Bazarul vine cu o atmosferă ieşită din tiparele unui format clasic de magazin, întrucât aduce puţin din farmecul unui adevărat bazar oriental, unde poţi vedea şi mirosi condimentele, poţi să le compari, poţi să cumperi în cantităţile pe care le doreşti, în funcţie de nevoi şi preferinţe. Varietatea sortimentului de condimente va face din noul nostru bazar un tărâm promis pentru toţi cei care gătesc şi doresc să-şi pună la încercare fantezia în bucătărie. Acesta este plasat lângă piaţa de legume şi fructe şi atrage întâi de toate prin aspect, prin culoare şi prin arome, dar la faţa locului, clienţii vor observa, fireşte, şi avantajul preţurilor, semnificativ mai mici decât cele ale produselor similare ambalate”, a spus George Bondar, Category Manager Culinary la real,- Hypermarket Romania.

Conceptul va fi disponibil în alte 7-8 unităţi din ţară și se dorește implementarea sa la nivelul întregii reţele de 24 de hipermarketuri. Sunt comercializate 52 de articole permanente şi altele 10 sezoniere, printre care se regăsesc condimente clasice, utilizate frecvent în bucătăria românească şi internaţională.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 7,058 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Real lansează conceptul „Bazarul Condimentelor”
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: